Ca deputat, consider că nu v-am dezamăgit şi vă mulţumesc pe această cale tuturor celor care aveţi încredere
în mine. Am iniţiat şi depus un număr de 73 de propuneri legislative cu o largă arie de cuprindere: pensionari, ţărani, familie, femei, copii, sănătate, învăţământ, agricultură, mediu de afaceri etc.,dintre care 15 au devenit legi.
Nu sunt un om perfect, şi nu cred că există aşa ceva, dar ştiu sigur faptul că am fost între primii zece deputaţi din ţară din punct de vedere al activităţii parlamentare. Nu am avut afaceri cu statul, firma mea are ca obiect de activitate vânzări de mobilă către persoane fizice, intrările şi ieşirile de marfă se fac pe bază de documente, oamenii au fost angajaţi cu carte de muncă, salariile au fost plătite integral pe stat de plată, inclusiv orele suplimentare. La sfârşitul mandatului, din punct de vedere material am avut mai puţin decât la intrarea în parlament, explicaţia fiind aceea că m-am ocupat doar de activitatea de deputat, şi nu de firma mea şi de propriile interese. Să nu înţelegeţi greşit, nu mă plâng, am tot ce îmi trebuie: doar sănătate să-mi dea Dumnezeu.
Dragi cetăţeni, eu am ceva ce nu se poate cumpăra: respectul unor oameni deosebiţi, pe care nu-l obţii, oricât de mulţi bani ai avea. Eu chiar mă pot bucura de acest lucru şi mă consider un om mulţumit.
Faptul că am câştigat experienţă şi rezultatele obţinute mă îndreptăţesc să îmi doresc să continui ceea ce am început, deoarece am demonstrat faptul că prin muncă, perseverenţă şi seriozitate se pot face lucruri bune şi în parlament. Sunt convinsă că veţi aprecia munca depusă şi că îmi veţi acorda încredere şi susţinere şi în viitor.
Vreau să vă asigur că voi rămâne aproape de oameni.
Aşa să mă ajute Dumnezeu!
A dumneavoastră,
Lia Ardelean
CANDIDAT INDEPENDENT pentru Camera Deputaţilor
Mă găsiţi la pagina 8, locul 28.
Citiți principiile noastre de moderare aici!