Acest proiect este urmarea firească a alegerii primarilor într-un singur tur, votului prin corespondenţă, parlamentului unicameral, uninominalului în variantă românească, comasării alegerilor şi, nu în ultimul rând, al regionalizării”. În scrisoare, reprezentanţii CLC indică schimbările nedemocratice pe care le propune legea nouă, în viziunea lor, faţă de cea actuală: faptul că primul articol din actuala lege face referire la “libertatea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile (…), de a organiza mitinguri, demonstraţii, manifestaţii etc”, garanţie care lipseşte cu desăvârşire din proiectul nou, faptul că pe viitor adunările publice vor putea avea loc doar dacă sunt aprobate de autorităţi în condiţii draconice etc. După ce amintesc de situaţia din Arad unde adunările publice au fost interzise pentru un timp, dreptul fiind recâştigat în instanţă, CLC îi cer ministrului Igaş să renunţe la proiect.
Scrisoare deschisă adresată tututor cadrelor didactice
Citiți principiile noastre de moderare aici!