Motivul oficial al acestei decizii este că mi-au asigurat cazarea mai mult de şase luni, cât prevede regulamentul adăpostului, fără să ţină seama de situaţia mea socială. Un alt motiv invocat de conducerea DDAC este acela că nu am plătit cei 3,50 le/săptămână pentru cazare. De unde să plătesc, când eu am doar un ajutor social de 125 de lei/lună, adică 4 lei/zi, bani care nu-mi ajung nici pentru mâncare, pentru supravieţuire…
Acum, neavând niciun adăpost, sunt în pericol să-mi pierd viaţa prin îngheţare, prin hipotermie. Am sesizat în scris Poliţia, Prefectura şi Primăria, dar… din 28 decembrie 2011, am rămas fără un loc de dormit, fără un loc unde să mă adăpostesc de frig şi de intemperii. Deoarece autorităţile nu îmi asigură un adăpost, mă văd nevoit să apelez la cetăţenii din municipiul Arad, la cei care m-ar putea ajuta cu un loc de dormit, unde să nu îngheţ.
FAUR NISTOR ISAI
ARAD
Citiți principiile noastre de moderare aici!