Nu există zi din săptămână ca în acest „laborator” să nu fie activitate religioasă bazată pe câte o cruce colorată în roşu din calendarul ortodox. La prima vedere, nimic rău. Dar gălăgia liturgică deranjează pe cei din jur – adică vecini. Şefii bisericii au montat câteva boxe în curtea cu pricina, pentru amplificarea zgomotului produs de cădelniţă şi al rugăciunilor cântate, care produc efect inclusiv asupra geamurilor închise (pe căldura aceasta), auzindu-se totul foarte bine. Acel „Doamne miluieşte-ne”, acompaniat de o „blană” (a se înţelege o stinghie din lemn) care-şi face simţită prezenţa auditivă mai cu seamă între orele 7.30 până către orele 13.00-14.00, iar după amiază de pe la orele 16.30. Toate, acompaniate de un clopot care „grăieşte” într-o dungă, parcă ar prezice prăpădul.
Prezenţa enoriaşilor (marea majoritate emigraţi de pe la alte parohii) este motivată de faptul că activităţile din acest „laborator” se desfăşoară sub un anumit tipic specific mănăstirilor. Toate bune şi mai puţin sănătoase, după ştiinţa omenească – mănăstirile îşi au locul în afara aşezărilor urbane, pe undeva prin păduri sau ascunse prin munţi.
Stimaţi domni, îmbrăcaţi în sutană şi cu ceva har, nu abuzaţi de timpanele noastre, mai există şi alte confesiuni, dar nu practică prozelitism mascat. Concluziile să le tragă mai marii Arhiepiscopiei – care se fac că nu ştiu ce se întâmplă în acel loc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!