Să nu mai vorbim, dacă se intersectează două maşini, pur şi simplu îţi vine să te dai jos din maşină şi să mergi la pas. Am înţeles că iarna se distruge asfaltul, dar acum iarna a trecut şi nimeni se pare că nu vrea să vadă starea deplorabilă în care se află acest drum, inclusiv trecerea cu calea ferată de la intrarea în oraşul Sebiş.
Noi, şoferii care circulăm în această zonă, cerem sprijin public.
Vreau să mai fac o precizare: drumul care trece prin comuna Almaş este refăcut, dar la ieşirea spre Joia Mare, podul s-a surpat la scurt timp după ce s-au finalizat lucrările de reparaţii. Bănuiesc că firma care a efectuat aceste reparaţii are o răspundere faţă de lucrarea aceasta care, cu siguranţă, a costat o grămadă de bani. De mai bine de un an, pe acest tronson se circulă pe un singur sens deşi DN 79/A este foarte circulat. Probabil autorităţile aşteaptă să se producă o catastrofă , să cadă cineva cu maşina ori cu TIR-ul sau, pur şi simplu, copiii care sunt nevoiţi să treacă pe acest pod spart când vin de la şcoală, neavând altă posibilitate (trotuar).
Sperăm ca aceste rânduri să fie citite de cei care, ajunşi odată sus, uită să privească şi în jos, să vadă pe unde umblăm şi cum circulăm!!!
C. C.
ALMAŞ
Ilegal pe drumul spre Schengen
12 firme au luptat pentru drumul Gurba-Cermei
Licitaţie pentru drumul Chesinţ – Zăbrani
Citiți principiile noastre de moderare aici!