Tramvaiele nu tocmai vechi, nici tocmai noi, tramvaiele noastre care ne duc și ne aduc prin căldura asta de la o stație la alta. Ne duc încet și greu, cu multe opriri la semafoare, ridicate parcă în ciuda noastră în văzul soarelui. Ne chinuim toți să respirăm prin gemulețele mici deschise mai mult sau mai puțin, să sorbim din aerul fript de afară. Am da orice să se miște hardughia pe șine, să fie un pic de curent, chiar de ne vor durea măselele și urechile noaptea, dar să trecem cu bine peste această călătorie care ne topește toate simțurile și gândurile. Sunt orele unei amiezi caniculare. Am pierdut tramvaiul Imperio și am fost nevoit să ajung la destinație cu vechea gardă de vagoane. M-a costat tot 2 lei călătoria, dar am învățat să apreciez căldura de afară, aerul curat și mersul pe jos. 2 lei pentru o lecție: să nu mai circul cu tramvaiul în zilele caniculare.
SCRISORI DE LA CITITORI Uff, canicula de pe șine!
Curg transpirațiile, se lipesc hainele de piele, pielea de scaune și mizeria de haine. Și ies mirosurile la interval, pe intervalul dintre cele două rânduri de scaune vechi și soioase din vagonul de tramvai.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Trupa antrenată de Mircea Rednic pornește la drum cu un meci la Arad, contra celor de la Oțelul Galați, duminică, de la ora 18.
UT Arad
Arădenii au ratat ocaziile lor, iar „câinii roșii” au punctat exact când aveau nevoie.
România
Parchetul General a anunțat luni că s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, în legătură cu postarea liderului AUR, George Simion, în care a instigat la „jupuirea în piața publică” a membrilor Biroului Electoral Central care au invalidat candidatura lui Călin Georgescu.
ARADON opinii
Nestatornică și nehotărâtă între soare și frig, vestitoarea primăverii, cea care pornește circuitele clorofilei dăruindu-ne forțe noi și soare proaspăt: MARTIE!
Citiți principiile noastre de moderare aici!