ARAD. Ne place să spunem că Aradul este „poartă” de intrare în Europa, dar avem condiţii de … lumea a treia. Ce pretenţii de modernizare să avem în cartierele mărginaşe, dacă în „buricul” oraşului se „înoată” în noroaie la fiecare repriză de ploaie?
La doi paşi de Podgoria, principala intersecţie a Aradului, locuitorii blocurilor H, I şi J aşteaptă o … minune. La fel şi zecile de elevi care străbat zilnic drumul către Liceul Naţional de Informatică. Minunea ar fi amenajarea unor trotuare în locul, cândva, aleilor care sunt „îngropate” în noroi. „Doar cu cizme de cauciuc poţi ieşi din bloc la fiecare ploaie. Ne-ar plăcea să-l vedem pe primarul Bibarţ într-un rond de seară pe aleile dintre blocurile de pe strada Academician Caius Iacob. Cu siguranţă ar rămâne cu un gust amar legat de aceste poteci din centrul oraşului” – ne spune doamna Simona S.
Un alt cititor, Dan P., care ne-a trimis şi fotografiile spre ilustrare, spune: „Suntem plătitori de taxe şi impozite din zona A, dar avem condiţii de … zona Cărămidărie. Nu au fost amenajate aleile de peste două decenii. Câteva zeci de dale şi borduri şi am putea ieşi din bloc fără să călcăm în bălţi şi noroaie”.
Promisiuni
Chestionată pe acest subiect, al reabilitării trotuarelor din vecinătatea blocurilor H, I şi J, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău, ne-a declarat: „În momentul în care vremea ne va permite, vom interveni în zonă şi vom reface toate trotuarele dintre blocurile situate pe strada Academician Caius Iacob, pentru ca şi locuitorii acestei zone să beneficieze de confort”.
Trimite articolul
XNu va mai mirati atata dorar nu exista o intersectie , în care la coborarea de pe trotuar sa nu calci intro baltoaca asta e regenerarea urbana gen FALCA rugativa sa nu ploaie prea mult altfel devenim mica VENETIE
Aradul este cartier de vacanță de aia nu investesc execut ca la Insula Mureș.
bravos primarie,
bravo primar