Deși Tabăra de Sculptură organizată de către HUB-ul Cultural mARTA, în perioada 14-30 septembrie, și-a „închis” porțile, deocamdată cele șase lucrări nu au primit încă un loc permanent. Perimetrul din Parcul Eminescu în care cele șase pietre de Viștea s-au transformat în creații, este delimitat cu bandă, iar sculpturile își așteaptă… soarta. Deocamdată, însă, nu s-a luat o decizie, dar cel mai probabil sculpturile vor fi mutate, temporar, în Parcul Europa. Asta, deși la conferința de presă de deschidere a taberei, viceprimarul Ilie Cheșa a dat asigurări că sculputurile vor rămâne cu siguranță, în Parcul Eminescu. De altfel, cei șase artiști au solicitat acest lucru pentru că, spuneau ei, sculpturile au fost gândite pentru acel spațiu.
Ovidiu Balint, managerul HUB-ului cultural mARTA, ne-a spus că o decizie va fi luată în cursul acestei săptămâni: „În primul rând, sculpturile nu sunt finalizate. Ele ar trebui urcate pe suporturi din fier forjat. Având în vedere că pentru Parcul Eminescu există un plan de reabilitare, până la realizarea acestuia cel mai probabil se va decide mutarea lucrărilor în Parcul Europa, urmând ca ele să fie reintegrate în peisajul actualei locații, odată cu finalizarea lucrărilor.”
Rămâne de văzut care va fi decizia municipalității, cert este că în acest moment sculpturile așteaptă relocarea, de după panglici.
Trimite articolul
XE si normal sa reabilitam Parcul tot la 3 ani daca la toate targurile se intra cu masini si pe spatiul verde se fac gropi si se deverseaza deseurile. La 2 pasi de primarie parcul Eminescu e o carte de vizita pentru toate administratiile locale. La asa conducatori, asa parc, asa oras.
Cum adica?! sunt gata?! Cred ca arta asta mi-a luat fata. Daca s-a platit bine, la urmatoarea tabara pot si eu neste chestii asemanatoare…