ARAD. Tarife mai mari pentru gunoi, aprobate de consilierii locali la ultima ședință CLM. Polaris M Holding anunță că, începând cu data de 1 octombrie 2012, ca urmare a hotărârii aprobate de CLM, va trece la ajustarea tarifelor pentru serviciul de salubrizare menajeră în municipiu.
În comunicatul remis de societate se indică și motivele care au dus la creșterea tarifelor: „Decizia a fost impusă societății noastre de creșterea ratei inflației, tarifele fiind ajustate cu rata inflației aferente anilor 2010 și 2011”, fapt prevăzut în contractul pentru concesionarea serviciului de salubrizare menajeră.
În urma deciziei de ajustare cu rata inflației, tarifele de precolectare, colectare și transport deșeuri vor fi pentru persoane fizice de 2,98 lei/ persoană/lună fără TVA pentru precolectare, colectare şi transport al deşeurilor municipale şi de 0,54 euro/persoană/lună fără TVA pentru depozitarea deşeurilor municipale.
Pentru persoanele juridice, tot începând din 1 octombrie, tarifele vor fi de 55,02 lei/mc fără TVA pentru precolectare, colectare şi transport deşeuri municipale şi 9,95 euro/mc fără TVA pentru depozitarea deşeurilor municipale.
Creșterea tarifelor se va regăsi în contractele semnate de societate căci, potrivit comunicării remise de aceasta, „societatea noastră va trece în aceste zile la modificarea contractelor de prestare servicii de salubrizare municipale încheiate cu persoanele fizice și juridice, pentru a le alinia noilor prevederi și noilor tarife, impuse de creșterea inflației”.
Pentru nelămuriri
Arădenii care au nelămuriri pe tema modificării tarifelor se pot adresa reprezentaților firmei care se ocupă de gunoiul menajer din municipiu, SC Polaris M Holding precizând că „va răspunde prompt tuturor întrebările venite din partea clienților la sediul comercial al societăţii (Piața Plevnei nr. 3), sau pe adresa de e-mail pusă la dispoziţia clienţilor (comercialarad@polaris.ro)”.
Pe lege
Unitatea a indicat în comunicat şi faptul că ajustarea tarifelor are bază legală căci „în conformitate cu prevederilor art 25, litera a din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 cu modificările și completările ulterioare, finanțarea cheltuielilor de funcționare a serviciului de salubrizare se face cu respectarea principiului recuperării integrale a costurilor de operare prin tarife, taxe speciale sau subvenții de la bugetul local”.
În plus, contractul semnat cu singurul concesionar licenţiat al serviciului public de salubrizare menajeră în municipiul Arad prevede ajustări de tarife cu rata inflaţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!