Cozile la ghişeele Fiscului, a Agenţiei de Şomaj sau a Casei de Pensii sunt istorie. Începând de ieri toţi contribuabilii, persoane juridice şi persoane fizice care au calitatea de angajatori sau entităţi asimilate angajatorului completează un singur formular – Declaraţia 112.
Astfel, firmele vor completa o declaraţie unică pentru contribuţiile sociale şi impozitul pe venit, care va fi depusă la Fisc, iar Ministerul Finanţelor va trimite ulterior datele la casele de sănătate, şomaj şi pensii.
În formularul 112 au fost integrate informaţiile care se regăseau în declaraţiile fiscale depuse de angajatori, precum şi în declaraţiile privind evidenţa nominală a asiguraţilor, eliminându-se informaţiile redundante.
La ce s-a renunţat?
Prin aplicarea noii proceduri s-a renunţat complet la formularul 102 „Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale” şi la declaraţiile privind evidenţa nominală a asiguraţilor ce trebuiau depuse la fiecare din cele trei instituţii sus-menţionate. Totodată, formularul 100 „Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” nu va mai fi depus pentru impozitul pe veniturile din salarii, această informaţie făcând parte din formularul 112.
Cinci luni de graţie
Angajatorii au cinci luni de graţie pentru a se acomoda cu noul sistem de depunere a declaraţiei. Până la 1 iulie declaraţiile unice se pot depune atât în format electronic pe CD, cât şi în mod clasic completate pe hârtie. De la data ante-menţionată, însă, orice delcaraţie se va putea depune doar electronic prin e-mail.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!