ARAD. Senatorul Ioan Cristina acuză PSD că „ muncește asiduu la elaborarea unor sondaje de opinie pe care le aruncă pe piață în încercarea disperată de discreditare a Partidului Național Liberal și a președintelui Crin Antonescu ”. „Ultimele astfel așa-zise cercetări sociologice, fabricate în laboratoarele PSD, demonstrează că pesediștii se tem de candidatul nostru la Președinția României și falsifică în mod grosolan realitatea. În urma sondajelor realizate exclusiv pe baza opiniei exprimate de cetățeni, și nu la ordinele PSD, în ceea ce privește intenția de vot, nu există nimeni, în acest moment, în România, care să-l depășească pe Crin Antonescu. Drept urmare, rezultatele acestor sondaje realizate la comanda PSD reprezintă doar niște tentative penibile de manipulare și dezinformare a opiniei publice.Atacurile furibunde şi repetate la adresa liberalilor şi a preşedintelui Crin Antonescu ne arată că suntem văzuţi de către PSD ca principalul obstacol care mai stă în calea acaparării puterii totale de către social-democraţi”, spune preşedintele PNL Arad.
Tur de forţă
Dealtfel, adaugă Cristina, forţa PNL şi aprecierea de care se bucură sunt demonstrate din plin de cele peste 1.200.000 de semnături la Biroul Electoral Central pentru susținerea listei de candidați la europarlamentare, această cifră arătând că PNL are capacitatea de obţine mult peste 20%:
„ PNL are capacitatea de a obține un rezultat de 25% la europarlamentare și de a se mobiliza pentru a le demonstra românilor că este singurul partid occidental al României, care crede într-o Europă unită și puternică”. În ceea ce priveşte PNL Arad, aceasta a adunat aproape 20.000 de semnături din judeţ, a declarat secretarul coordonator George Demian.
„Este jenant să fabrici un sondaj în care Crin Antonescu apare cu 11%, iar MRU cu aproape 20%” Ioan Cristina
Citiți principiile noastre de moderare aici!