Arad. „Instituția Prefectului – Județul Arad a transmis o informare către mai multe instituții publice din județul Arad care se încadrează pentru a beneficia de mecanismul de plafonare și compensare a facturilor de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale, cu privire la posibilitatea solicitării, în continuare, fiind considerată în termen, a recalculării facturilor pentru furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale, începând cu luna noiembrie 2021”, transmite Prefectura Arad, într-un comunicat de presă.
Categorii beneficiare
În baza legii 259 din 2021, pot beneficia de mecanismul de plafonare și compensare a facturilor de gaze și energie electrică, următoarele categorii: microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, organizate potrivit legii; spitale publice şi private, definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unităţi de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi creşe; organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată; furnizori publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare; instituții de cultură și unități și instituții de învățământ.
Cum trebuie procedat
Posibilitatea recalculării facturilor pentru furnizarea energiei electrice și gazelor naturale există pentru toți beneficiarii mecanismului de plafonare și compensare a facturilor de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale din categoriile menționate de Legea 259/2021, art. 1. alineatele c, d, e, f, care nu au notificat furnizorii de electricitate și/sau gaz până în prezent. “Aceștia trebuie să notifice furnizorul de electricitate/gaz prin completarea unei cereri/declarație pe proprie răspundere prevăzută în Anexa 1.10 a Ordinului 183/112/173/2022 privind aprobarea procedurii de decontare a sumelor aferente schemei de compensare reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei “Delta Dunării”, precum și documentele în baza cărora se realizează decontarea (a se vedea Art. 10 din Ordin, există cazuri în care trebuie completată și Anexa 1.11). Furnizorii sunt obligați să afișeze/comunice modalitățile prin care li se pot transmite cererile”, se mai arată în comunicatul Prefecturii.
Informații suplimentare
Informații suplimentare pot fi obținute de pe pagina Guvernului României și vin ca urmare a întâlnirii ce a avut loc luni, 21 februarie 2022, între Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, miniștrii Energiei, Virgil Popescu, Finanțelor, Adrian Câciu, Muncii, Marius Budăi, Economiei, Florin Spătaru, Antreprenoriatului, Constantin Cadariu, Mediului, Tanczos Barna, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean, și consilierul de stat George Agafiței, pe tema gestionării efectelor creșterii prețurilor la energie și gaze naturale.
Trimite articolul
XNoi ca ceteteni trebuie sa apreciem efortul statului pentru noi. Chiar daca acum e o perioada mai grea sa ne platim facturile. Mai devreme sau mai tirziu statul nu va putea sa ne compenseza consumul si nici nu ar fi drept. Noi am decis liberalizarea pietei asa ca sa nu ne para rau. Statul ne ajuta pina la un loc, dar sa ne facem si noi datoria.