Master planul de deşeuri a fost finalizat încă de la finele anului trecut, a fost realizată chiar şi recepţia lucrărilor şi a achiziţiilor, dar proiectul nu a devenit funcţional. Şi, dacă este să ne luăm după ultimele informaţii, nici nu va deveni funcţional prea devreme. Consiliul Judeţean Arad, cel care a implementat proiectul respectiv, caută o firmă de consultanţă care să întocmească mai multe caiete de sarcini ce vizează licitaţiile pentru stabilirea operatorilor care vor prelua deşeurile din tot judeţul. Cei din CJA au hotărât să ceară ajutorul unei firme deoarece caietele de sarcini respective vor fi stufoase, vor fi complexe şi vor viza serviciul de colectare a deşeurilor, contractele ce urmează să fie semnate urmând a fi în vigoare ani de zile.
Însă în spatele acestei licitaţii se ascunde o problemă care ar putea deveni stringentă. Teoretic, proiectul trebuie să fie funcţional până la sfârşitul lunii iunie a acestui an. Mai precis, până în iunie firmele care vor câştiga licitaţiile trebuie să adune deja gunoiul din judeţ.
Altfel, riscăm să pierdem fondurile europene. Iar viitorul pare sumbru, dacă ne gândim că suntem deja în luna martie şi de abia se caută un consultant. După ce se va stabili consultantul, urmează întocmirea caietelor de sarcini, care trebuie realizată în maxim două luni. Apoi vor fi organizate licitaţiile. Iar aici vorbim de termene uriaşe, de luni de zile. Pentru că, în primă fază, licitaţiile vor trebui aprobate de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Apoi licitaţiile vor fi făcute publice, aşteptându-se oferte de la firmele interesate. În momentul în care se anunţă câştigătorul, există riscul ca termenele să se prelungească. Pentru că rezultatul licitaţiei poate fi contestat, ajungându-se chiar şi în instanţă. De abia după ce trece perioada contestaţiilor se poate semna contractul. Iar toate cele enumerate mai sus trebuie făcute în trei luni de zile. Nu spunem că e imposibil, dar e foarte greu de crezut că, fizic, timpul ne va permite să respectăm termenele.
Riscuri uriaşe
Dacă, însă, nu ne rezolvăm toate problemele până în luna iunie, riscurile sunt uriaşe pentru Arad. Uniunea Europeană ar putea să ne ceară înapoi fondurile pe care ni le-a acordat în cadrul master planului de deşeuri. Iar valoarea fondurilor nu este una deloc de neglijat: peste 90 de milioane de lei, bani primiţi de la UE. Oficial, nimeni din Consiliul Judeţean nu confirmă iminenţa, respectiv faptul că suntem pe punctul de a pierde proiectul european. Neoficial, însă, aceasta este aproape o certitudine.
Vor reuşi?
Totuşi, cei din CJA au decis să facă toţi paşii necesari pentru a încerca să finalizeze proiectul. Dacă vor reuşi, asta rămâne de văzut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!