Tinerele aspirante la titlul de ”cea mai frumoasă arădeancă din anul 2014” sunt așteptate să se înscrie pentru preselecția Miss Arad 2014: fie prin trimiterea unui mail de intenție la adresa missarad@yahoo.com, care trebuie să conțină cel puțin trei fotografii și datele personale ale concurentei (nume, număr de telefon, localitatea din cartea de identitate, vârstă), până în data de 12 iunie ora 20:00, sau prin completarea formularului tip, între orele 18:00- 19:30, în data de 13 iunie, înaintea evenimentul propriu-zis.
Spectacol
“Mult-așteptata preselecție se va prezenta, anul acesta, sub forma de spectacol-show și va avea loc la LaMouche Society Club, în data de 13 iunie”, anunţă organizatorii, care pregătesc un festin de modă, tinerețe, culoare şi momente artistice alese pe sprânceană, toate, asezonate din plin cu fete frumoase.
Finala, la vară
Finala proiectului va avea loc în această vară, iar câștigătoarea va beneficia, pe lângă cadourile acordate de organizatori si sponsorii concursului și de acces direct la cele mai mari evenimente de fashion și frumusețe din România.
Miss Arad 2014 este organizat la fel ca în fiecare an de Asociația Non-Profit Angels Organization, este un eveniment cu scop caritabil și are o direcție educațională.
Regulamentul oficial proiectului este disponibil pe site-ul angelsgroup.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!