Arad. E momentul decisiv. Se scrie istorie la CET. Şi se va da drumul la discuţii. Este finalul unei poveşti şi începutul alteia. Anunţul a fost făcut joi de primarul Gheorghe Falcă alături de Corneliu Neamţiu, peşedintele Consiliului de administraţie CET. Aceştia au anunţat faptul că CET nu va mai fi doar a Primăriei şi CLM. Se va cauta o firmă care să intre în asociere (de participaţiune) cu societatea care livrează arădenilor căldură şi care produce şi curent electric. O asociere ce ar putea dura zece ani şi mai bine şi în care părţile îşi vor împărţi profitul (banii adunaţi de la arădeni pentru apa caldă şi căldura livrată). Totul, însă, în beneficiul arădenilor, dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile mai marilor Primăriei.
Căci Municipalitatea arădeană are de gând să caute pentru CET un „frate„ cu bani, care să acopere investiţia ce va trebui realizată aici în maximum 24 de luni: o nouă turbină pe gaze naturale care, odată realizată şi pusă în funcţiune, ar reduce la jumătate preţul gigacaloriei, atât de greu simţit în aceste zile de arădeni.
Dar de ce acum se caută investitor pentru CET? Pentru că, pe 16 ianuarie, s-au aprobat mecanismele de alocare a certificatelor verzi de către Guvern, adică a mecanismului de alocare a finanţării de 25% din cheltuielile eligibile ale proiectelor aprobate pe Programul Naţional de Investiţii, proiecte printre care se regăseşte şi modernizarea CET Arad, propusă de Primărie şi aprobată de consilierii locali în iulie 2012.
Proiectul pentru care Primăria caută acum frate pentru CET are două etape. În prima etapă, trebuie realizat cazanul doi (de 420 tone pe oră). Un proiect deja scos la licitaţie şi pentru care CET a luat anul trecut un credit de 8 milioane de euro de la CEC. Etapa a doua este cea pentru care, în fapt, se caută sponsor. Pentru că aceasta presupune realizarea unei investiţii de 40 de milioane de euro. Realizarea unei noi turbine pe gaz, căci despre aceasta este vorba, impune, în viziunea mai marilor Primăriei Arad, „să avem un partener dacă nu avem o sursă de finanţare”. Cum va arăta parteneriatul? „O asociere în participaţiune, între producător (CET) şi un investitor care vine cu lucrarea nouă. CET va participa în asociere cu cazanul II şi cu terenul, utilajele, instalaţiile etc. După asociere, va fi o gestiune comună, pe o perioadă de cel puţin zece ani (totul depinzând de datele care vor ieşi după licitaţia pentru investitor) iar profitul se va împărţi în funcţie de participarea fiecăruia”, a precizat Corneliu Neamţiu.
Edilul local, Gheorghe Falcă a adăugat că modelul nu este unic în România, ci se aplică deja la Iaşi.
Parteneriatul ar urma să dureze zece ani (şi această perioadă va fi bătută în cuie tot în urma licitaţiei). La final, potrivit celor doi, gigacaloria ar urma să scadă de la 31,32 euro la 16 euro, spre folosul arădenilor, care ar urma să plătească facturi mult mai mici la încălzire.
Cei doi au mai precizat că investiţia propusă a rezultat în urma studiului de oportunitate, deja aprobat de consilierii municipali, că după licitaţie se va trece la semnarea contractului de parteneriat, la realizarea investiţiei şi la aprobarea noii surse de producţie.
Fără haldă de steril
Odată realizată investiţia pe gaz, se va renunţa la producţia pe cărbune. Şi, pentru că legea o cere, se va trece la închiderea haldei de steril. Compartimentele 1 şi 3 vor fi închise în curând, în timp ce compatimentul doi al haldei va mai fi ţinut probabil până în toamnă, când teoretic se va finaliza cazanul II pe gaz. Investiţia din prima etapă – cazanul pe gaz – ar trebui finalizată, conform înţelegerilor, în octombrie 2014, după 12 luni de la startul ei.
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!