Aceasta, chiar dacă preşedinţii nu vor mai fi aleşi prin vot direct, ci de către consilierii judeţeni. Adică, liberalii vor desemna o persoană pe care o vor propune pentru funcţia de preşedinte. Deocamdată, PNL Arad fie nu a decis încă cine va fi cel desemnat, fie secretul este păzit cu mare străşnicie. Cert este că sunt vehiculate foarte multe nume, atât din partea fostului PNL cât şi a fostului PDL. După ce vor fi desemnaţi potenţialii candidaţi, aceştia vor fi lansaţi oficial de către liderii PNL de la Bucureşti, în cadrul unor mari adunări regionale. În cazul Aradului, candidatul va fi lansat pe regiunea Vest, alături de cei ai judeţelor Timiş, Caraş, Hunedoara.
Teoretic, cei desemnaţi vor fi puşi, obligatoriu, pe locuri sigur eligibile pe listele de candidaţi. Practic, însă, nimeni nu poate garanta câte locuri sunt sigur eligibile. Mai mult, chiar dacă persoana desemnată va candida la funcţia de preşedinte în viitorul Consiliu Judeţean din partea partidului nimeni nu poate interzice unui alt consilier ales pe listele aceluiaşi partid să candideze. Aşadar, până la 01 februarie vom afla pe cine va arunca PNL Arad în lupta pentru candidatură. Rămâne de văzut dacă Adrian Ţolea, care ocupă, ca interimar, fotoliul lui Ioţcu, se va mulţumi cu acest interimat sau se va bate ca el să fie desemnat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!