În urma analizei făcute la
sfârşitul săptămânii,
în cadrul BPJ, preşedintele PSD
Arad, Marius Lazăr, a anunţat,
ieri, că la următoarea
şedinţă, cel mai probabil,
sâmbătă” se vor hotărî
măsurile care se vor lua faţă de cele 28
de organizaţii din judeţ care au obţinut
sub 20% la alegerile europarlamentare. Cu certitudine,
unii dintre preşedinţi vor fi destituiţi
din funcţie, mai ales cei care sunt şi
primari, însă au înregistrat
scăderi inacceptabile faţă de alegerile
parlamentare.
Deşi PSD Arad şi-a menţinut
trendul crescător, Lazăr spune
că dacă în unele localităţi
nu s-ar fi înregistrat „hibe”, ci
s-ar fi obţinut rezultatele scontate,
organizaţia ar fi obţinut circa 27% la
nivelul judeţului, ceea ce ar fi propulsat-o
în postura de revelaţie PSD
în Transilvania. Aşa, însă,
PSD Arad depăşeşte doar opt
organizaţii judeţene, ca procentaj, iar ca
număr de voturi, 15, însă după
criteriul diferenţei faţă de PD-L, este
pe locul trei din coadă.
La Hălmagiu şi Macea, PSD a
înregistrat scăderi de peste 20%, iar la
Hălmagiu şi Olari, 10%, scăderi
inacceptabile, în opinia lui Lazăr.
Chiar dacă unele surse vorbeau despre
posibilitatea excluderii unor primari din partid, se
pare că Marius Lazăr a făcut
unele calcule, deoarece a declarat că, probabil,
acestora nu li se va retrage sprijinul politic, ci doar
vor fi schimbaţi din funcţiile de
preşedinţi, pentru a se putea ocupa exclusiv
de administraţie.
Ungureanu şi Luca, în vizor
Lazăr nu şi-a ascuns nemulţumirea
faţă de atitudinea avută în
campanie de Dan Ungureanu şi, cu
certitudine, acesta va fi pus în discuţie
sîmbătă. „Este inadmisibil ca un
fost senator, vicepreşedinte , să nu
vină la partid nici măcar în seara
când s-au anunţat rezultatele”, a spus
Lazăr, care a adăugat că
toţi trebuie să pună umărul la
creşterea partidului şi că „nu
trebuie să aşteptăm pe la colţuri
ca cineva să îşi rupă
gâtul”, aluzie la cei care
aşteaptă ca Lazăr să fie
destituit de către conducerea centrală. Sub
nicio formă, spune liderul judeţean, nu se
poate concepe ca la alegerile parlamentare PSD
Arad să nu obţină pentru
Geoană 30% în primul tur şi,
pentru aceasta, vor fi luate toate măsurile
necesare.
„Nu vreau să se înţeleagă
că este un război împotriva
cuiva, dar cei care nu sunt în stare să
facă ce trebuie, să se dea în
spate”. Deasemenea, Lazăr nu a
ascuns faptul că sunt multe voci împotriva
preşedintelui pe municipiu, Ciprian Luca,
acesta obţinând mult sub procentajul la care
se angajase. Nu doar rezultatele, însă,
îi sunt reproşate lui Luca, ci
şi comportamentul faţă de unii
preşedinţi ai PSD din colegiul
său deputaţial. Mai voalat,
Lazăr a spus că Luca
invocă degeaba rezultatele din colegiul său,
pentru că şi acolo a reuşit doar să
se menţină la cota de la parlamentare (26%),
pe primul loc în clasamentul pe colegii fiind
Valea Mureşului, cu 30%.
Promisiuni pentru pensionari şi bugetari
În calitate de secretar de stat la Ministerul
Muncii, Lazăr a ţinut să îi
asigure pe pensionari că, în ciuda
dificultăţilor, îşi vor primi
pensiile la timp, iar promisiunea creşterii
punctului de pensie la 42% în septembrie va fi
respectată. Deasemenea, salariaţii din
sectorul bugetar îşi vor primi salariile.
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!