ARAD. După o lungă perioadă de aşteptare, după multe întrebări și suspiciuni, după multe schimburi de replici și contre fie pe sechestrul care va lăsa Aradul fără căldură, fie pe temperaturile care nu păreau destul de mici pentru cei de la CET astfel încât aceştia să ia decizia de începere a furnizării căldurii, CET Hidrocarburi anunță totuși că de vineri, 24 octombrie, se va da căldură în apartamentele racordate la rețeaua de termoficare a orașului: „Vor începe, etapizat, probele la cald ale sistemului de încălzire al municipiului Arad”, se precizează în comunicat. Cei care au probleme cu instalaţia interioară, asociaţiile de proprietari/locatari se pot adresa la Dispeceratul de termoficare al CET Hidrocarburi, la telefon 0257/231367, 0357/412233, acesta având program permanent.
Din informațiile noastre, căldura va veni direct de la CET Hidrocarburi și nu de la CET Lignit unde, deocamdată, potrivit declarațiilor edilului local, Gheorghe Falcă, se efectuează probe pentru grupul energetic pe gaz. Teoretic, de la 1 noiembrie, arădenii vor primi căldura furnizată de grupul II, cel pe gaz. Practic, se așteaptă finalizarea probelor, unele hotărâri CLM privind plata gazului și apoi… vom vedea dacă și cine ne va da căldura. Și cât ne va costa.
Vinovaţii?
Cine este vinovat pentru situaţia de acum de la CET şi pentru frigul din casele arădenilor? În viziunea lui Gheorghe Falcă, Guvernul Ponta, care nu a mai dat bani centralei arădene din 2012. Falcă a declarat miercuri, în cadul unei conferinţe de presă, că vicepremierul Dragnea a minţit la Arad când a spus că Primăria Arad nu a solicitat bani pentru CET, în condiţiile în care din 2012 Municipalitatea a adresat nu mai puţin de 12 astfel de solicitări. „Aradului i s-au furat 69,1 milioane de lei. Atât am solicitat în cele 12 adrese trimise. În fiecare an am solicitat, în baza ordinului 16 din 2009 privind ajutorul de stat. Iar ajutoare s-au dat. Nu le-a primit Aradul, asta e altceva. Acum a primit, de pildă, Bucureştiul. Ultimii bani pe care i-a primit Aradul au fost 41 de milioane, în 2012”, a precizat Falcă.
8,4 milioane de la Cetate
Acesta mai susţine faptul că s-a ajuns ca CET să aibă datorii la CFR, la SNO, la cărbune, şi să aibă acum sechestru pe bunuri, tocmai pentru că aceşti bani nu au mai venit spre Arad. „Vom intra însă joi în CLM şi vom acorda noi acest ajutor care trebuia să vină de la stat. Vom da 8,4 milioane de lei să compensăm, în parte, desigur, lipsa ajutorului de stat. Vom lua banii de la Cetate, pentru că oricum Guvernul nu vrea să ne-o dea, şi vom ridica sechestrul”, a mai punctat Falcă.
Ca de final, Falcă a precizat că, dacă trebuie, mai face încă o solicitare pentru ajutor de la Guvern, a 13-a, dar şi că este curios dacă parlamnetarii PSD vor încerca totuşi să obţină bani pentru CET.
Citiți principiile noastre de moderare aici!