Într-o săptămână, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad va da startul procedurii de contractare a serviciilor sociale pentru casele de tip familial din cadrul Compartimentului Lipova, Complexul de Servicii Sebiş, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă „Casa noastră Hălmagiu” şi Centrul de plasament pentru copii cu dizabilităţi „Orhideea”.
Intenţia de contractare a serviciilor a fost determinată, în principal, de buna colaborare pe care DGASPC o are de peste zece ani cu ONG-urile, de nevoia de a asigura servicii sociale de calitate în contextul finanţării deficitare a sistemului public de asistenţă socială şi, nu în ultimul rând, de nevoia reducerii cheltuielilor administrative.
Procedura de atribuire a contractelor de servicii este dialogul competitiv. Pot „lua parte” la acest dialog ONG-urile care îndeplinesc următoarele condiţii: să fie acreditate de către Comisia de Acreditare din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale, să fie înregistrate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), să aibă o experienţă minimă în acordarea de servicii sociale, să aibă capacitatea tehnico-economică de a gestiona un serviciu social.
„Nu e obligatoriu ca ONG-urile să fie din Arad. Pot fi şi din alte judeţe, dar să aibă locaţii pe teritoriul judeţului Arad pentru că vor fi contractate servicii rezidenţiale, iar beneficiarii noştri nu pot pleca din judeţul Arad” – explică Edita Iuhasz, director al DGASPC Arad. Ea crede că procedura de contractare va fi destul de lungă, dar speră că se va putea aplica de la 1 ianuarie 2011.
Edita Iuhasz: Nu va fi uşor, dar merită să o facem pentru binele beneficiarilor
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!