Scopul acordului era de crea cadrul necesar racordării autostrăzilor de pe teritoriul României cu cele de pe teritoriul Republicii Ungare, de a stabili punctele de conexiune între cele două autostrăzi, pe linia frontierei comune, şi de a reglementa condiţiile tehnice de realizare a joncţiunii rutiere între cele două autostrăzi. Doar că, între timp, realizarea primului lot al autostrăzii Nădlac-Arad, chiar cel lipit de graniţa cu statul vecin, a fost sistată, după ce compania de drumuri a reziliat contractul cu firma Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache. Afaceristul a fost arestat şi trimis în judecată pentru fraudă, după ce a folosit banii destinaţi autostrăzii în alte scopuri. Cu toate acestea, în şedinţa de Guvern desfăşurată miercuri, s-a votat un memorandum care vizează încheierea unui acord cu Ungaria pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei. Probabil că această nouă graniţă va fi gata înaintea autostrăzii, aşa că poliţiştii de frontieră vor putea, în cel mai bun caz, să controleze şi să verifice animalele care traversează graniţa celor două state pe câmpul pe care, în mod normal, din luna aprilie, ar trebui să avem o autostradă.
Evalueaza autostrada Nadlac-Arad
Autostrada Nadlac-Arad, gata in 2013?
Citiți principiile noastre de moderare aici!