Demers inedit pentru salvarea culturii tradiționale, acum într-o eră digitală în care încet, dar sigur pierdem tot mai mult din tradițiile, obiceiurile și obiectele folosite de strămoșii noștri din această zonă. „Ajută-ne să creăm un spaţiu al culturii tradiţionale la Ceala!”, acesta este mesajul celor de la Parcul Natural „Lunca Mureșului”, pentru toți cei care dețin obiecte tradiționale pe care vor să le doneze și care își doresc ca cei tineri să vadă cu ochii lor cu ce obiecte se lucra în urmă cu zeci și chiar sute de ani. Orice cetățean poate dona un obiect ce provine din zona Mureșului inferior și astfel să contribuie la realizarea acestei expoziții. Fiecare piesă va fi etichetată cu numele donatorului. Expoziția, care se dezvoltă de la o zi la alta, conține până acum obiecte precum brâu şi poale de pe Valea Mureşului, rindea (jilău), fier de călcat cu jar (piclăzău), scaun de spălat haine cu maiul, ciubăr mic (cart), albie de frământat pită, măsură de cucuruz (vică), roată de olar, cămaşă bărbătească și furcă de fân.
Sprijin și promovare
„Noi punem accent pe faptul că sunt foarte importante comunitățile. În acest sens vom acorda un spațiu la Centrul de Vizitare din Pădurea Ceala, tocmai pentru promovarea comunităților și a culturii tradiționale locale. În acest moment avem deja expuse câteva produse autentice în holul mare de la intrarea în centru, iar dacă vom primi prea multe exponate vom reloca piesele în alte spații din cadrul centrului. Pe viitor ne dorim realizarea unui proiect prin care să promovăm comunitățile și în alte forme, poate chiar meșterii să vină să-și expună produse pe care să le și comercializeze la Centrul de Vizitare”, a declarat Paul Hac, directorul Parcului Natural „Lunca Mureșului” Arad.
Invitație la donație
Așadar cei care au pe acasă, prin pod, prin șură, piese vechi, în loc să fie mâncate de molii pot să le aducă și să le expună. Toate produsele vor fi etichetate, întreținute, iar pe etichetă va fi scris numele celui care le-a donat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!