În ziarul de marţi prezentam cazul unei femei de 30 de ani din Arad care, după ce s-a vaccinat împotriva virusului gripal AH1N1, a prezentat reacţii adverse foarte grave, fiind până la urmă internată în secţia de nerochirurgie a Spitalului Judeţean Arad. Aflând despre acest caz din presă, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au cerut date suplimentare despre pacientă, plus toate actele medicale ale femeii. În seara zilei de miercuri comitetul de gripă din minister a anunţat faptul că, după analiza documentelor medicale ale femeii, cu suspiciune de reacţie după vaccinare contra gripei „porcine”, simptomele acuzate de aceasta nu au fost cauzate de administrarea vaccinului.
Potrivit unui comunicat, comitetul de gripă al ministerului a decis, pe baza datelor clinice şi paraclinice, că „nu poate fi reţinută o afectare neurologică a pacientei, aceasta nu prezintă niciun element clinic obiectiv în acest sens”. Specialiştii infecţionişti şi epidemiologi din cadrul Comitetului de gripă au declarat că este puţin probabilă o relaţie de cauzalitate între administrarea vaccinului pandemic şi simptomatologia acuzată de pacientă, dar cazul rămâne în continuare în evaluare, potrivit documentului.
Contrazic faptele
Reprezentanţii ministerului contrazic flagrant faptele. Aceştia spun că femeia nu are nicio afecţiune care să fie provocată de efecte secundare vaccinării când, de fapt, chiar aceste afecţiuni au făcut ca ea să fie internată. Din spusele medicilor din comitetul de gripă, femeia de 30 de ani nu prezintă niciun element clinic obiectiv în acest sens. Total neadevărat, ţinând cont de faptul că femeia a fost internată tocmai din cauza durerilor musculare şi a mialgiilor de care suferea. Mai mult, specialiştii arădeni nu au putut stabili un diagnostic pentru afecţiunile femeii tocmai pentru faptul că nu s-au mai întâlnit cu cazuri care prezintă reacţii adverse atât de grave faţă de vaccinul Cantgrip. Ţinând cont de faptul că acest caz rămâne sub atenţia ministerului şi sub analiza specialiştilor de la Bucureşti, aşteptăm rezultatul final al investigaţiei.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!