Democrația văzută din Arad în direcția Bruxelles pare una perfectă, dar atunci când intri în contact direct cu negocierile europene, optica se schimbă. Gheorghe Falcă, europarlamentar PNL și președintele PNL Arad, a mărturisit într-o conferință de presă că „se urmăresc interesele de grup”. Cum a ajuns Gheorghe Falcă la această concluzie? În urma negocierilor duse pentru stabilirea președintelui Comisiei Europene, dar și a programului european pentru următorii ani. „Pentru prima dată nu există o majoritate formată din 2 partide și în loc să de respecte regulile fiecare încearcă să își impună interesele de grupuri. Asta înseamnă că nu se mai gândește european ci că se urmăresc interesele de grup. Prima mea impresie e că și la Bruxelles unii trebuie să stea cu picioarele în apă rece și să conștientizeze că această Uniune Europeană trebuie să reziste în competitivitate cu economia americană, cu cea din China, cu influențele și economia rusească și nu poți să intervii atât de brusc și să afectezi coeziunea și zona de subvenții pe agricultură, de exemplu”, a punctat Gheorghe Falcă.
Negocieri dure
Europarlamentarul arădean a explicat: „Am avut în această săptămână comisii și modul de alegere a ceea ce înseamnă conducerea acestor comisii. Nu e o surpriză dar doamna Karima Delli, reprezentând Franța și Partidul Verzilor, este președintele Comisiei. Ea a fost și în mandatul trecut președintele acestei Comisii, iar de aceea pachetul pe mobilitate are deja multe semne de întrebare din partea României. Transportatorii nu sunt încântați de acest pachet, asta pentru că alianțele sunt câteodată cu mari semne de întrebare. Cert este că la Bruxelles acum se finalizează negocierile între candidatul la funcția de președinte al Comisiei Europene, doamna Ursula Van Der Leyen, care s-a întâlnit cu grupurile politice. Posibil ca săptămâna viitoare marți la Strasbourg se va vota președintele Comisiei. Dar în acest moment negocierile sunt dure și unii dintre cei implicați pun anumite condiții care pentru mine sunt de șantaj, neacceptat, spre exemplu taxarea coorporaților cu 18%. Apoi se discută pentru a crea buget pentru armata europeană, în condițiile în care noi nu contribuim ca state cu 2% pentru structura NATO. Cei din partea«verzilor» au venit cu o propunere ca în 2035 să nu mai circule automobile cu motorină și benzină, legată de condiția ca în 2030 să avem o reducere a dioxidului de carbon cu 55%. În momentul în care pui o astfel de condiție este clar că se anulează industria de cărbune și afectează Polonia și România. Sunt surprins că atât cei de la din grupul domnului Cioloș cât și socialiștii au sprijin acest punct. Eu cred că sunt doar puncte lansate pentru a avea un motiv de a vota împotrivă”.
Fonduri de coeziune
În final, europarlamentarul arădean a declarat că: „Trebuie să conștientizăm că interesele europene sunt foarte mari, trebuie să fim foarte atenți pentru a lega proiectele mari de altele și să nu blocăm investițiile de coeziune foarte importante pentru România. Cred că este un început greu de mandat, dar voi încerca să am rolul meu. Vin din politica locală și am simțit omul și ajungând la nivel european și constatând că există presiuni nișate, pot spune că mă consider pregătit să lupt pe un program de lucru prin care Europa să crească și să ridicăm regiunile prin fondurile de coeziune”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!