“Drumul județean care face legătura între Săvârșin și satul aparținător Valea Mare a fost închis temporar, pentru reparații, până în 20 septembrie, pe tronsonul care traversează calea ferată. Traseul este ușor deviat, pe drumul tehnologic de la podul de peste Mureș, în paralel cu calea ferată, spre Hălăliș, cu o lungime de circa 2700 de metri”, au anunţat reprezentanţii CJA.
“Reamintim că, până la expertizarea siguranței podului de peste Mureș de la Săvârșin, accesul vehiculelor este permis până la o limită de tonaj de 7,5 tone”, au mai precizat cei de la Consiliul Judeţean.
Citește și:
Trimite articolul
XSe putea că doară vine iarna și drumul nu va fi terminat pînă la tremenul limită că toată varanu sa putut numai acuma cind vine IARNAse trezesc toți ca întotdeauna ba că trebuie reparată aia ba cealaltă că vara cind a fost cald și bine toți la Ștrand sau la eu știu ce Petreceri. Și acuma sigur pînă la anu o să se tot amîne lucrările de pe o zi pe alta că ba e rece ba ninge și nu mai se termină nimica și termenul limită expiră și rămînem și fără drumuri că de parcă nu este bine așa cum e .