Chiar dacă nu au mai protestat în fața magazinului la care au lucrat, unde erau prezente forțe de ordine, câțiva angajați s-au adunat în Piața Avram Iancu pentru a vorbi cu ziariștii. Au încercat să fie cât mai convingători în acuzații, venind cu tot felul de documente pe care spun că le vor prezenta în instanță. „Directorul zonal, Dacian Gavra, mi-a spus în felul următor: pentru a scădea pierderile din magazin trebuie să punem la vânzare produse expirate. Punea foarte mult accent pe produse expirate de origine animală, pe carne refrigerată și pe mezeluri, spunând că ar trebui să practic și eu ceea ce colegii mei practică la cererea lui, și anume să spăl carnea cu oțet și detergent de curățat suprafețe pentru a nu mai avea miros. Eu l-am scos afară din birou și am spus că voi chema Poliția. I-am recomandat să cumpere acea carne pentru maică-sa”, a declarat Ciprian Emanuel Gabor.
Reacție întârziată la DSVSA
Liderul nemulțumiților de la Profi s-a declarat revoltat pentru reacția întârziată a reprezentanților Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, care deși au fost sesizați vineri cu privire la presupusele nereguli, au mers în control abia luni. „Acești domni de la DSV n-au avut bunăvoința să facă un control imediat, la momentul zero. Degeaba au făcut controale la începutul săptămânii, când deja magazinele au fost toate anunțate să facă curat”, a declarat Gabor, care susține că va dovedi presupusele nereguli în instanțe. De altfel, reprezentanții DSVSA și ai Protecției Consumatorilor Arad au declarat că după primele verificări efectuate la supermarket nu au fost depistate nereguli, dar cercetările nu au fost încheiate.
„A zis să spălăm carnea”
Chiar dacă autoritățile nu au găsit încă nereguli, câteva colege care l-au însoțit în stradă pe Gabor îi susțin acestuia afirmațiile. „A venit la mine la vitrină domnul Dacian Gavra (directorul zonal Profi, n.r.) și a zis să scot carnea proaspătă și să o pun pe cea veche ca să scadă pierderile. Era expirată, deși eu am pus proaspătă dimineață, dar el a scos-o”, a declarat Petronela Blagoș. „Ca să nu aibă magazinul pierderi, a zis să spălăm carnea, că avea miros, și să o dăm așa cum e”, a spus și Carmen Mejaniu.
Susține că este denigrat
Șeful suspendat al magazinului susține că superiorii fac tot posibilul să-i zdruncine credibilitatea. Astfel, i-ar fi falsificat CV-ul în sistemul informatic al lanțului de supermarket-uri, pentru a-l putea acuza ulterior în spațiul public că și-a atribuit diplome fără a avea cursuri și experiență la firme care nu există.
„Voi contesta în instanță acest CV, pentru că eu pot dovedi ce CV am depus la firmă când m-am angajat. Mi-au creat și conturi false pe e-jobs și alte site-uri ca să mă poată denigra”, spune Gabor.
Războiul declarațiilor dintre cele două tabere va continua și va fi tranșat în instanță, pentru că ambele părți susțin că vor apela la judecători pentru a obține dreptatea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!