Potrivit spuselor păgubitului, autoturismul era parcat pe strada Andrei Şaguna. La un moment dat, sub adăpostul întunericului, o persoană care trece pe stradă deschide capacul de la rezervor şi se vede cum toarnă ceva. Potrivit proprietarului maşinii, în rezervor i-a fost turnat zahăr, ceea ce distruge motorul. Mai mult, după aceea, vandalul s-a mutat pe cealaltă parte a maşinii şi a tăiat două dintre roţile autovehiculului.
„Ofer recompensă 500 de euro celui care poate să îmi dea informaţii despre această persoană”, a anunţat proprietarul. Acesta a depus deja o plângere şi la Poliţie.
„Momentul a fost filmat de camerele de supraveghere ale unui magazin de instalaţii sanitare de pe strada Andrei Şaguna. Cred că cel care a făcut acest lucru nu a observat aceste camere. Am depus plângere la Poliţie”, ne-a spus cel care s-a ales cu maşina vandalizată.
Întrebat dacă ştie să aibă duşmani, dacă are neînţelegeri cu alte persoane, păgubitul ne-a declarat:
„Sincer, chiar nu am nimic de împărţit cu nimeni. Sunt un om normal. Nu sunt interlop, nu sunt mafiot, sau ceva de genul acesta, sunt doar o persoană normală, cu familie, cu doi copii”.
Ţinând cont de acest aspect, se pare că gestul celui care a vandalizat maşina este unul întâmplător, victima fiind aleasă aleatoriu.
„Nu am auzit să mai fi păţit cineva aşa ceva în zonă. Pe de altă parte, nici nu am vorbit cu prea mulţi vecini”, ne-a mai declarat păgubitul.
Acesta a spus că va căuta camere de luat vederi şi la alte imobile de pe Şaguna, pentru a vedea dacă faţa vandalului nu se observă mai bine, dar şi pentru a afla dacă mai sunt şi alte persoane care au păţit la fel ca el.
Trimite articolul
Xde unde se stie ca individul a turnat zahar si nu altceva? /apa etc/
camera care a facut inregistrarile era omologata?
-
Strungarule, mai bine taceai. Asta e problema ta? Si daca nu e omologata, ce? Daca il prinde iti spun eu ca nu mai conteaza camera, ci cum iese el din camera…
-
daca camera nu e omologata iese din camera pe usa pe care a intrat. daca camera nu omologata ceea ce vedem nu e proba, ea trebuie sa fie certificata de un martor sau un organ al legii
-
Nu trebuie sa iasa de nicaieri. Doar sa il prinda proprietarul masinii dupa ce l-a identificat pe camera ‘neomologata’.
-
-
-
teai verificat daca capul tau e omologat ??? Ca capul alalalt oricum il poti arunca la gunoi
-
Omul a punctat bine și vorbește în cunoștință de cauză spre deosebire de tine. Am avut o problema asemănătoare. Într o noapte s a încercat sa mi se fure anumite ornamente de pe mașină, dar pt ca aceasta nu au putut fi îndepărtate s a considerat distrugere și vandalism. Am încercat sa aduc ca proba o înregistrare de la camera unui vecin și mi s a spus de la politie ca atâta timp cât nu e omologata, în lipsa altei probe nu poți lega făptașul de fapta. Asa ca ai putea sa te abții măcar de la jigniri. Numa bine!
-
Dane, asta inseamna ca, o “camera omologata”, e cu mult mai performanta calitativ decat una neomologata?
-
Daca a fost asa inseamna ca nu aveau chef de lucru sau nu stiu “obiectul muncii”. Camera omologata este necesara in cazul contraventiilor, in cazul infractiunilor (distrugere=infractiune) orice dovada este “omologata”. Dupa identificarea persoanei se face ancheta si se aduna probe suplimentare dar inregistrarile video de la magazine/case particulare/camere auto etc sunt “omologate” in aceasta situatie.
-
Da politia spune asa doar din motive de comoditate,sa nu se oboseasca sa caute acul in carul cu fan.Despre omologare e bine sa stiti ca o instalatie de supraveghere audio video montata de o firma autorizata(si fiind magazin probabil ca asa era) automat este considerata omologata, sistemul de camere face parte integranta din sistemul de alarma antiefractie.
-
Cei din poliție n-aveau chef de treabă. Am trecut prin aceeași situație, cu mașina vandalizată în fața blocului. Când i-am chemat să constate au venit să facă mișto. După 3 luni mi-au trimis și o amendă tot mie că am făcut sesizarea. Deși nu e prea mare, e neplătită amenda după atâția ani
-
-
Oricum eu condamn faptul ce a făcut individul din filmare.
Și dacă are probleme cu proprietarul mașinii, rezolvi cu omul nu ci masina care nu ți-a făcut minim.
Fii bărbat, nu un laș de doi bani.
Da’,,poluția” aia, plătită regește și care se pensionează la vârsta la care Messi și Ronaldo inca joaca fotbal, ce păzește?
Sper ca astfel de criminali sa fie repede prinsi si inchisi dupa ce sunt pusi sa plateasca
-
Problema e, cine să-l prinda. Eu am predat astfel dem iagini clare, cu persoana cu nume, prenume, adresă, poate nefiind camera omilogată….s-a clasat plângerea….
Pe Andrei Saguna , o strada circulata si mai ales de politia rutiera , pardon !!! … care politie rutiera ???
Eu cred ca Aradul nici nu are puli- tie rutiera , eventual ceva trantori pe spinarea statului
-
Ai văzut ca la unele mașini de milițică, centura de siguranță este petrecută prin SPATELE SPĂTARULUI, că de, LEGEA nu se aplică și la bostanele de cretă – generatia pensată.
Gunoiul asta nu a făcut nimic la întâmplare..ori a fost plătit de cineva, ori are el ceva de împărțit cu proprietarul mașinii avariate
Îți dau un sfat, dacă ai muncit afara, încearcă pt România sa nu etalezi mașini opulente, Romanii sunt oameni săraci și invidioși. Am pățit un incident similar, chiar dacă eram un vecin pașnic în cartier care nu ofeream detalii despre viata mea familiara. Asa ca, pe viitor, o mașină care nu atrage ochii este ideal.
-
Daca si e60 este opulenta..atunci suntem saraci lipiti
-
Stati linistit ca si țâganii sunt invidiosi.
Precum partizanii sovietici din WW 2…..opreau masinile germane in veselie!
Nu se dizolva zaharul in combustibil. Trebuie dat jos rezervorul si golit de “zahar”.