Arad. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a înaintat la centru propunerea de carantinare a localităților Livada și Vârfurile ca urmare a numărului de cazuri în continuă creștere din ultimele 14 zile. Astfel, Livada a ajuns la un indice de infectare de 6,61 de cazuri la 1000 de locuitori, în timp ce la Vârfurile rata de îmbolnăviri se menține la peste 8 cazuri la mia de locuitori. Decizia devine oficială după ce aceasta va fi semnată de către șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, care este doar o formalitate.
Măsurile care se vor aplica la nivelul celor două:
– Autoritățile publice locale vor asigura dezinfecția periodică a spațiilor publice pe baza calendarului stabilit de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad.
– Toți medicii de familie ai cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute la art.1, au obligația să monitorizeze, din punct de vedere medical, toate persoanele aflate la domiciliu și să asigure asistență medicală tuturor cetățenilor, în mod special femeilor gravide, persoanelor în program de hemodializă, pacienților oncologici etc.
– Autoritățile publice locale au obligația să asigure colectarea deșeurilor, iar deținătorii de rețele de utilități au obligația să asigure funcționarea continuă a serviciilor de utilități publice.
– Autoritățile publice locale au obligația să asigure continuitatea aprovizionării cu alimente și bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susținători sau fară posibilitate de asigurare a mijloacelor de subzistență.
– Unitățile farmaceutice, din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute la art.1, au obligația să asigure continuitatea aprovizionării cu medicamente necesare tratamentului uzual al tuturor cetățenilor.
– Medicii de familie, cu sprijinul și sub îndrumarea Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, vor pune la dispoziția tuturor cetățenilor a informațiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală, ce trebuie respectate în contextul epidemiologic existent.
– Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției va institui norme derogatorii de la prevederile ordinului ce urmează să fie emis de către Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, numai cu aprobarea Prefectului Județului Arad sau a înlocuitorului de drept al acestuia.
– Controlul măsurilor stabilite privind limitarea deplasării persoanelor în/din zonele de carantină se va efectua de către Inspectoratul de Poliție Județean Arad, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad și, după caz, de către Poliția Locală (în unitățile administrativ-teritoriale în care este înființată).
Trimite articolul
Xera si timpul!!! daca se facea acu o saptamana era mai bine !
-
Esti o proasta
-
.. și nu orice proasta ci una de bubuie..
-