Muncitorii au început să spargă asfaltul din jurul tuturor gurilor de canal din sensul giratoriu de la Intim, luni, 6 mai. Ca atare, pe unele porțiuni traficul este direcționat pe un singur sens de mers, ceea ce face ca în orele de vârf să se formeze cozi pe mai toate străzile care ajung în sens.
Am stat de vorbă cu Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad care ne spune: „În această perioadă la nivelul arterelor din Piaţa Spitalului sunt în desfășurare lucrări de aducere la nivel a capacelor de apă și canalizare. Intervenţiile fuseseră programate imediat după finalizarea asfaltării zonei, însă condiţiile meteo nu au mai permis acest lucru. Le cerem scuze conducătorilor auto pentru eventualul disconfort creat și le recomandăm să circule cu prudenţă în zonele unde se desfăşoară aceste lucrări”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!