ARAD. Se lucrează de zor la Spitalul Judeţean Arad. Asta se vede cu ochiul liber. Zeci de muncitori mişună pe coridoarele unităţii medicale. Aceştia acţionează pe două fronturi: extinderea Unităţii de Primire Urgenţe şi modernizarea ambulatoriului. În urma unei vizite făcută pe teren de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad (CJA), instituţie care finanţează aceste lucrări, am fost informaţi că la o lună şi jumătate de la demararea lucrărilor la ambulatoriu, se respectă graficul, iar termenul de finalizare, adică luna iulie, pare că va fi respectat.
„Cu siguranţă, termenul asumat de constructor, luna iulie 2015, va fi fezabil şi lucrarea va fi finalizată. Sperăm ca foarte curând să fie achiziţionată şi aparatura medicală, astfel încât, în a doua jumătate a anului 2015, ambulatoriul Spitalului Judeţean să fie unul la cel mai înalt nivel, atât din punct de vedere al spaţiului, cât şi a dotărilor spitaliceşti”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA. „Ne-a fost destul de greu la început, deoarece luăm în calcul circuitul bolnavilor şi disconfortul pe care îl au aceştia în perioada realizării lucrărilor. Am reuşit să convingem colegii că se fac eforturi din toate părţile, iar obiectivul este acela de a moderniza şi dota ambulatoriul cu aparatură medicală performantă şi absolut necesară”, a subliniat şi Teodora Olariu, managerul Spitalului Judeţean.
Şi la Urgenţe
Şeful CJA a vizitat şi şantierul de la Unitatea de Primire Urgenţe, acolo unde au loc lucrări de extindere şi modernizare. Noul pavilion ce va fi realizat acolo va avea 400 de metri pătraţi, urmând ca Urgenţele să se mute aici peste vreo lună, când actuala locaţie a unităţii va intra în modernizare. „În termen de aproximativ două luni, Unitatea de Primiri Urgenţe va fi funcţională, astfel încât să deschidem lucrarea cu acces la benzile de descărcare din faţă şi să facem joncţiunea întregii secţii. Am investit aici aproape 3 milioane de lei, la care se adaugă costurile cu gazele medicinale şi cu aerul condiţionat. Vorbim despre una dintre cele mai moderne secţii de Urgenţe din ţară, investiţie care era absolut necesară, având în vedere că ea deserveşte întregul judeţ”, a precizat Ioţcu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!