De aproximativ 1.400 de locuri de parcare, în total, vor beneficia locuitorii din Alfa. A început construcția la una din parcările supraterane din cartierul Alfa, în cadrul proiectului de regenerare urbană. Este vorba de parcarea de pe strada Luceafărului. Muncitorii au montat jumătate din stâlpii metalici de susținere ai viitoarei parcări. Pentru a afla mai multe detalii despre stadiul lucrărilor am stat de vorbă cu Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad, care ne spune că: „În acest moment, scheletul metalic al Fast Park –ului nr. 1 din cartierul Alfa este montat în procent de 50%, iar până la finele săptămânii viitoare constructorul estimează că va încheia această etapă a construcţiei. Urmează amenajările din beton (trotuare, pardoseală), după care se va trece la montajul dalelor prefabricate de la etaj”.
Regenerare urbană
Vă readucem aminte că în cadrul proiectului, în cartierul Alfa, vor fi reabilitate 14 parcări la sol, 36 locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități, 1.080 de locuri de parcare simple, dar și peste 39.000 mp de parte carosabilă. Palatul Administrativ își dorește să reabiliteze peste 28.000 mp de spațiu verde, dar și peste 10.400 mp de trotuare. Una din parcările de tip Fast Park va fi construită pe strada Luceafărului și va oferi 117 locuri de parcare, iar cea de-a doua va fi construită pe strada Pădurii și va putea primi 217 autoturisme, adică în total vor fi create 334 locuri de parcare noi în acest cartier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!