Comuna cea mai apropiată de municipiu, Vladimirescu, îşi schimbă faţa în ritm alert. Explicaţia o găsim în numeroasele investiţii care s-a făcut în ultimii 5-6 ani. Din 2005 încoace, Primăria a investit 334,5 miliarde lei vechi, adică 33,45 milioane lei noi, numai din bugetul local. Alte sume importante au fost atrase din fonduri guvernamentale, judeţene, europene. „Sunt bani pe care i-am strâns greu, spune primarul comunei, Ioan Crişan. Tocmai de aceea ne-am străduit să-i cheltuim cu chibzuinţă, încercând să schimbăm şi faţa satelor aparţinătoare – Cicir, Mândruloc, Horia”.
Grădiniţă nouă
Zilele acestea, în zona noului cartier, peste 30 de muncitori lucrează de zor pentru a finaliza lucrările la noua grădiniţă, a treia din centrul de comună. Este deja arhicunoscută disputa în instanţă pentru spaţiul vechii grădiniţe, care fusese cedat, din eroare, Fundaţiei româno-germane, de Direcţia Muncii. Văzând că procesele durează şi că edificiul se deteriorează, Primăria a început demersurile pentru o nouă grădiniţă, în spaţiul fostului Liceu de chimie. „Iniţial, proiectul, de 17 miliarde, trebuia finanţat de Guvern. Am aşteptat doi ani până să primim doar patru miliarde. Cu două miliarde ne-a ajutat Consiliul Judeţean, iar noi am pus, până acum, de la bugetul local, opt miliarde de lei. În 15 septembrie, grădiniţa trebuie să fie gata, ca să primească beneficiarii, 120 de copii din zona noului cartier, de pe strada Gării etc.” – ne lămureşte primarul Ioan Crişan. Va fi o grădinţă ultramodernă, cu săli de curs, dormitoare, bucătărie, sală de servit masa, dispensar…
N-a fost un an rău
Anul acesta, cu toată criza, n-a fost unul rău pentru administraţia comunei Vladimirescu. A continuat asfaltarea unor străzi, încât, în momentul de faţă, toate străzile din vatra veche a centrului de comună sunt asfaltate. Mai mult, zilele trecute a fost asfaltată şi strada principală din noul cartier de vile. Tot acolo, mulţumită finanţării asigurate de CJA, acum se asfaltează încă două străzi, cu o lungime de 1,5 km. La capătul Drumului Gării, care va fi asfaltat în această toamnă, imediat după barieră, este prevăzut să înceapă un drum de centură, care va ieşi pe la fostul Combinat chimic, pentru ca maşinile de mare tonaj, care vin dinspre Horia să ocolească localitatea. Studiul de fezabilitate e plătit de primărie, CJA a plătit proiectul, iar la primăvară va începe lucrarea. Şi la Cicir s-a asfaltat o stradă şi, până la sfârşitul anului sau până în primăvară, în funcţie de vreme, circa 50% din străzile satelor aparţinătoare, vor fi asfaltate.
Trotuare betonate
În urmă cu circa o săptămână, la Cicir a fost finalizată lucrarea de betonare a trotuarelor. Din acest moment, se poate spune, ne asigură primarul, că toate străzile, până la ultima casă, din toate localităţile comunei, au trotuare betonate. De asemenea, anul acesta, în Vladimirescu s-a încheiat introducerea canalizării, după efectuarea a două extinderi, de circa un kilometru. O nemulţumire a administraţiei locale o constituie neaccesarea proiectului de canalizare pentru Horia, pe Măsura 322, deşi respectivul proiect a întrunit maximum de puncte, 64. Motivul este unul politic, consideră primarul.
Colaborare cu nemţii
Întrucât, conform Masterplanului, satele Mâdruloc şi Cicir sunt prevăzute la canalizare în intervalul 2013-2030, primarul Ioan Crişan vine cu o soluţie originală: apelează la o firmă privată din Germania! Nemţii ar urma să facă reţeaua de canalizare în cele două sate, după care tot ei s-o şi exploateze, dar nu la tarife mai mari decât cele practicate de Compania de Apă Arad.
JA-O. P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!