Numărul foarte mare de reclamaţii primite de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor referitoare la contractele de creditare, au dus la elaborarea unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă. Conform propunerilor înainte de ANPC clienţii ar urma să aibă posibilitatea să-şi anuleze contractul de creditare în termen de 14 zile fără a fi obligaţi să invoce vreun motiv anume.
Ordonanţă de urgenţă ar urma să se aplice contractelor de credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu ipotecă sau cu o altă garanţie comparabilă pentru proprietatea imobiliară sau garantate printr-un drept privind proprietatea imobiliară precum şi contractelor de credit al caror scop îl constituie dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate, indiferent de valoarea totală a creditului.
Formular precontract
Potrivit propunerilor legislative, consumatorii ar urma să primească, înainte de semnarea unui contract de credit, un formular standard care va cuprinde informaţii care să le permită acestora să compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.
Termen de aplicare
Mai mult, prin OUG iniţiată de ANPC se stabilesc anumite condiţii privind descoperirea de cont, dar şi valoarea DAE. Dacă nu va suferi modificări ulterioare, proiectul ar urma să intre să vigoare la 11 iunie, abrogand Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!