Problemele de la frontiera cu Ungaria pentru transportatori au ajuns într-un punct critic. Este a treia zi în care se aşteaptă ore în şir la ieşirea din ţară, în coloane kilometrice, iar şoferii spun că s-a depăşit orice limită. Ei acuză autorităţile ungare că fac “exces de zel” prin verificările amănunţite din ultimele zile, astfel că sunt hotărâţi să recurgă la proteste, prin blocarea tuturor punctelor de trecere spre Ungaria, inclusiv pentru traficul uşor.
Verificări amănunţite
Semnalul de alarmă este tras de la Arad, de către reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002). Organizaţia are 250 de membri cu peste 3.800 de camioane, iar şoferii spun că se confruntă cu cele mai mari probleme de până acum privind tranzitarea frontierei cu Ungaria.
“Şoferii noştri ne-au spus că trec repede de controlul poliţiştilor de frontieră români, la ieşirea din ţară, însă partea proastă este că poliţiştii maghiari fac exces de zel. Nu neapărat prin a controla marfa sau documentele, ci şi prin a controla dacă sunt plătite toate taxele pentru Ungaria. Cei care sunt găsiţi în sistem cu diverse probleme primesc amenzi drastice, dar toate aceste proceduri cresc exagerat timpii de aşteptare la fiecare camion”, a declarat vicepreşedintele APTE 2002, Dorin Pop.
Pregătesc blocarea vămilor
Şoferii spun că, deşi sunt obişnuiţi să stea la cozi la graniţă în fiecare luni, pentru că Ungaria nu permite accesul traficului greu duminica, acum “s-a ajuns într-un punct în care s-au depăşit orice limite”.
“Nu ajunge marfa la timp, plătim pentru asta penalităţi, iar şoferii nu îşi pot face programul de odihnă prevăzut de legislaţie. În plus, în coloanele kilometrice de la graniţă, şoferii stau multe ore pe marginea drumului, fără toalete sau alte condiţii igienico-sanitare, ceea ce este inuman. Singura soluţie este să recurgem la proteste, pentru a trage un semnal de alarmă eficient, iar noi ne-am consultat deja membrii. Dacă nu se rezolvă urgent problemele de la graniţa cu Ungaria, vom trece la blocarea punctelor de frontieră cu această ţară, inclusiv pe arterele traficului uşor”, avertizază APTE 202.
400 de minute
Miercuri este a treia zi în care sunt coloane foarte mari de camioane la graniţa de vest. La Nădlac II, conform transportatorilor, este o coloană de aproximativ zece kilometri, după ce luni seară a ajuns şi la 25 de kilometri. Aplicaţia online a Poliţiei de Frontieră care monitorizează timpii de aşteptare la graniţe arată că la PTF Nădlac II se aşteaptă 400 de minute pe sensul de ieşire din România, pe cele patru artere deschise pentru traficul greu. La Vărşand se aşteaptă 210 minute, iar la Nădlac I, 60 de minute. Recordul a fost de peste zece ore, marţi.
Cauzele
Site-ul Poliţiei de Frontieră menţionează drept cauze pentru timpii mari de aşteptare “numărul mare de mijloace de transport marfă prezentate la control” şi faptul că “autorităţile de frontieră maghiare efectuează verificări amănunţite asupra fiecărui mijloc de transport”.
Începând cu 1 noiembrie, autorităţile statului vecin verifică în sistem fiecare automarfar, pentru a vedea dacă sunt plătite taxele sau amenzile. Astfel, dacă poliţiştii români verifică 2-3 minute un camion, cei maghiari “se lungesc” la 5-10 minute, conform şoferilor.
Trimite articolul
XSHENGEN!!
păi daca blocati frontiera le faceti greutati si celor ce trec cu autoturisme si care nu au nici o vina!Problema trebuie rezolvata la nivel de MAE nu la nivel de frontiera Clar?
Foarte bine, sa fie puse pe transport feroviar si verifcate acolo…
Si ce piedica este ca autoritatile romanesti sa raspunda cu aceeasi moneda,adica un control la singe la fiecare trecere ? Tot eu va raspund,autoritatile romanesti exista doar pe hartie,statul roman este doar de forma,este o marioneta in contextul european,si nici nu mai conteaza.
eu va inteleg ca sunteti suparati, dar de ce sa blocati si traficul usor? cu ce-l deranjeaza pe ungur ca nu mai ajung eu la aeroport? mai ales daca am platit deja taxa de drum si biletul… cel mai eficient protest ar fi sa ocoliti Ungaria cu totul, ca asa nu mai incaseaza guvernul lor taxa de drum (si nici alte cheltuieli, daca soferii le faceau pe teritoriul Ungariei). e comportamentul tipic al soferilor de TIR – cand au o problema primii pe care se razbuna sunt soferii de masini mici.
apropo, daca ungurii verifica neplata amenzilor si a taxelor inseamna ca si pentru ei s-o fi “depasit orice limita” de tepe trase de romani.
faceti proteste in fata lui Iohannis care v-a promis ca va baga in zona Schenggen in max 2 ani dupa ce va fi ales presedinte. el isi face dlegatii mai mult in scop turistic decat sa rezolve ceva pt tara.
Si de ce s-a ajuns in situatia asta? Iara noi romanii suntem mai smecheri, nu platim amenzile,taxele depasim programul normal de condus. Si tot noi suntem ofticati daca suntem verificati.Si sa nu uitam ca prin granita cu Ungaria intram in spatiul schengen alte controale nu mai sunt
Sa fie frecat fiecare ungur care trece in Romania ca mod de raspuns la bataia de joc a ungurilor !
Domnilor, dacă aveți o problemă cu statul maghiar, blocați vămile de trecere spre Austria. Așa vor fi afectați și transportatorii lor. Ce rezolvați că vă răzbunați pe traficul ușor din România?
Ba saracie, plateste taxele impuse si nu primesti nici o amenda. Si probabil merge si mai repede verificarea, daca nu stai sa o cotesti cu stai ca asa si pe dincolo, nu am platit ca nu am avut bla bla
In primul rand ungurii si ceilalti sunt sătui de borfasii din Romani care fura, conduc peste limita legală si produc cele mai grave accidente! Alternativei de tranzit prin alte tari, noi am dat cu piciorul prieteniei cu sarbii si am renuntat la constructia autostrazii spre Belgrad. Serbia dupa un razboi recent a reusit intr-un timp foarte scurt sa construiasca autostrada Belgrad – Szeged, astfel inact traficul din Europa va ocoli gropile din Romania iar noi vom incasa mai putine taxe
Ungurii au o retea de monitorizare pe toate drumurile ,ce le mai trebuie control la granita ? Abureala !!
problema, e ca ungurii vor sa respecte legile si procedurile?
Politia Romana ar putea coopera, sa stranga restantele produse in UE. Cadrul juridic exista de cel putin 5 ani.
Sigur, au inceput ungurii sa faca verificarile de capul lor, ca asa li s-a pus lor pata pe soferii ce vin din Romania. Soferii nostrii corecti si care circula regulamentar nu au absolut nici o vina. Si sunt convins ca firmele de transport au platit absolut toate taxele si impozitele cuvenite si toate verificarile sunt la zi. (as se citi ca pamflet ca multe alte aspecte din tara asta)
mai koldusi! voi nu este la Schengen(un bozgor zicea)!!!este normala sa controleaza pe voi hotii si criminalele traficanti de carne vie si traficanturile de droguri(asa spune statistica europeana si bozgoru)!voi Koldush si Kriminalok,voi nu europenile(asa zicea tot un bozgor pe care l-am cunoscut in urma cu vreo 2-3 ani)!!!! voi manelezatok din Harabia de la teroristusz,szopyat le RRomaniuk(asa mi-a spus, ca el saluta Rromanii ori de cate ori avea ocazia in acest fel).rapatzaktza fara numar!!!!!(asa saluta Romanii adevarati)
Sper că le blocați pe teritoriul Ungariei! Deranjul să fie acolo!
Eu cred ca se sta pt ca se descalță ,,vamesii,, la fiecare camion. Ca sa nu i supere pe camionagii. Cum se lauda unu acum cateva saptamani. Bravo manivelă, le ai aratat tu lor…descaltarea.
Chiar azi am trecut vama , langa mine unul cu un Opel a vrut sa treaca, si ce da Dumnezeu?la verificare a reiesit ca are o amenda de 300000ft neachitata de 3luni. asa ca nu va mai vaitati si masiniile mici sunt verificate. daca toti acesti “onesti” conducatori auto si-ar fi platit amenzile nu am fi ajuns aici. Ne-am facut-o cu propria mana si acum ne vaitam ca suntem persecutati.
“Se pregatesc proteste”…. coada e in crestere la fiecare ora in timpul zilei iar noaptea se face pauza pe banda de urgenta ( marti spre miercuri noaptea camioane parcate bara la bara pe 10 km si tot la 300-500m altele oprite la pauza pana la parcare la Petrom) pe langa intarzieri si ce sa mai discutat ganditiva la mizeria ce se face de la atatea camioane , e logic ca undeva omul trebuia sa faca lipsa mare dupa atatea ore , servetele aruncate, mucuri de tigara, sticle de apa/suc… spatiul verde de langa autostrada se transforma in groapa de gunoi, o imagine de bun venit in tara!
Pai din cauza ca romanul credea ca ii mai smecher si credea ca fenteaza amenzile neplatite si taxele de drum, uite ca ungurul ii mai destept decat credeau romanasii :)))))
Radem glumim dar situatia e nasoala, de ce trebuie ca romanul sa incerce mereu sa fenteze legile? Cine dracu mai are incredere in romani? Cand astia fura si dau in cap…Nimeni, de aici se pot vedea si consecintele.
Mintenaș le rezolvă cei 2 Orban
Respect pentru vamesii maghiari ca-si fac datoria! Sa va iau breasla-n p**a bai tiristilor, platiti-va amenzile sau contestati-le daca le-ati primit pe nedrept !
Radpunsul va tine de nou Presedinte a Romanie, Schengen imediat , pana pe 15 decembrie! TREBUIE!!! Atunci vom pune la lucru toti politisti de frontiera!
Oameni buni, in weekend s-a stricat sistemul de taxare al drumurilor in Ungaria, au trimis/dat amenzi nejustificate si acuma se asigura ca nu cumva sa scape vreun camion care a trecut pe sub camerele cu pricina si nu au fost inregistrati – adica statul maghiar sa nu piarda vreun banut daca au dat-o in bara in weekend cu sistemul ultra SCUMP –
Sunteţi rãutãcioşi şi profitaţi cã aveţi drept de putere.
Nu inteleg problema tiristilor.multi dintre ei au probleme si ei sint revoltati???cind nu mai merge pe smecherie ,gata blocam vama????fratilor treziti-va!!!legea ii lege.asta e.ar trebui sa ne obisnuim.
Li se rupe la unguri de protestele lor ei traiesc din taxe si amenzi economia lor e jos de tot transportatori au dreptate dar degeaba atata timp cat Ungaria este singurul loc de tranzit cate vest ei isi vor arata coltii cu fiecare ocazie de fapt au provocat deliberat motivele de a retine camioanele la control au profitat de o slabiciune a transportatorilor si acum o exploateaza la greu
Este din cauza firmelor si mai ales din cauza soferilor, din cauuza ca se merge cu magnet si nu se plateste taxele si amenzile care soferi le face. Aste nu stiti sa ziceti din ce cauza se face coada asta..
Foarte bine , sa blocheze toate vamile ca prea figuranti sunt vamesi , politia , si vanzatori din benzinari de cele mai multe ori esti tratat cu dispret asta desi o foarte mare parte din veniturile lor vin de la cetatenii romani care platesc roviniete alimenteaza cu , carburant si mananca la restaurantele lor si asta pentru ca parlamentarii romani tot timpul stau capra si nu stiu sa isi protejeze cetatenii
Dacã intraţi / iesiţi numai pe la Stamora Moraviţa sau Halmeu, numai aşa.
Trianonica.
Solutiile au nevoie de Timp, Inţelegere şi Rãbdare.
Așa e ! Taxele și amenzile trebuiesc achitate. La unguri ” grinda” nu ține.
In schengen nu este primit orice tara naspa,nu este destul sa vrei trebuie sa poti.lolll
If you don t want trucks on the road… stop buying shit!!!
ca sa inteleg. protesteaza ca sunt obligati sa respecte legea ? Imi este rusine…si mai vad mucosi cu ura pe vecini, cand noi ca romani devenim cel putin la fel de lepre ca tiganii. 30% din soferii de tir de la noi si asa reprezinta un pericol public pe sosele, asa ca stati leprelor in vame, cate 2 zile, ca va place somnul
Nu tot o dați cu schengen ca si acolo sunt controale. Difera modalitatea de abordare a controlului in funcție de ce autoritate te oprește. Ca ungurii fac exces de zel există MAE si cai diplomatice de identificare și rezolvare a unor asemenea probleme între state membre. Iar camioanele cu 20 de km înainte de frontieră trebuiau dirijate pe un alt drum expres pentru marfa tocmai pentru controale de orice gen si pentru evitarea problemelor de blocare a circulației la autoturisme. In majoritatea statelor membre la trecerea frontierelor sunt rute speciale pentru marfa. Si ca o paranteză pentru șoferii de camioane: este normal să blochezi o ieșire de pe autostrada?