Cu toate că de cutremure mari nu se poate vorbi în ceea ce priveşte judeţul nostru, Aradul este expus producerii unor calamităţi naturale. Poate cele mai mari pericole care pândesc judeţul sunt inundaţiile, iar acest lucru este recunoscut şi de către reprezentanţii ISU. „Chiar dacă nu se poate vorbi despre o constanţă anuală în ceea ce privesc inundaţiile, acestea sunt poate cele mai mari pericole care pot lovi Aradul. În ultimii ani s-au înregistrat ieşiri ale râurilor din matcă, dar, în mare parte, au avut de suferit doar suprafeţele agricole”, a declarat Marius Golea, locotenent în cadrul ISU.
Intervenţii cu evacuări
Potrivit planului de analiză şi acoperire a riscurilor, întocmit pentru judeţul Arad, intervenţia în caz de inundaţii majore ar fi promptă din partea tuturor instituţiilor care fac parte din Centrul Operaţional pentru Situaţii de Urgenţă. „Planul este bine pus la punct, iar, în cazul unei inundaţii de mare amploare care ar cuprinde municipiul, avem toată logistica necesară pentru a evacua populaţia. De exemplu, Pâncota nu va putea fi niciodată inundată. Oamenii aflaţi în pericol în municipiu ar putea fi transportaţi acolo, unde avem asigurate condiţiile de cazare şi de servire a mesei. Apoi, în cazul în care numărul sinistraţilor ar fi mai mare decât cel prevăzut de noi, avem atât corturi noastre, cât şi ale Jandarmeriei, corturi care pot găzdui sute de oameni”, a continuat Golea.
Accidentele chimice, un alt pericol
O altă ameninţare importantă pentru integritatea arădenilor ar putea fi reprezentată de un posibil accident chimic. „Din 1997 şi până în prezent am avut nu mai puţin de 10 accidente chimice în care au fost implicate substanţe ca gaz petrolier lichefiat, acid clorsulfonic, acid sulfuric concentrat şi chiar acid acetic foarte concentrat (n.r. Oţet), care poate provoca arsuri atât pe corp, cât şi ale căilor respiratorii. Din fericire, amploarea acestora nu a fost foarte mare. Dispunem de logistică şi personal specializat pentru a contracara consecinţele unui astfel de incident”, încheie Golea.
Fără utilităţi
Un cutremur de mare amploare este calamitatea despre care se vorbeşte cel mai puţin pe raza judeţului. „Nu ne aflăm într-o zonă cu activitate seismică importantă. Şi, chiar în cazul în care s-ar produce un cutremur, acesta ar avea maxim 5 grade pe scara Richter”, spune Golea. Probabil că, în acest caz, singurul neajuns al populaţiei ar fi reprezentat de întreruperea furnizării apei, gazului şi energiei electrice pentru o perioadă de timp.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!