La aproape șase ani de când a dispărut fără urmă, bustul lui Ioan Rusu-Șirianu, de lângă Palatul Cultural din municipiu, va fi refăcut. Licitația pentru lucrare a fost câștigată de o companie din Zimandu Nou, aceeași care realizează și statuia arhitectului Ludovic Szantay. Bustul original a fost creat în 1938, de către sculptorul Radu Moga Mânzat. Copia ce urmează să fie amplasată pe soclul rămas acum gol va fi realizată prin transpunerea în bronz a copiei din piatră artificială făcută de sculptorul arădean Emil Vitorel. Asta deoarece copia lui Vitorel este considerată a fi cea mai apropiată din punct de vedere dimensional și volumetric de vechiul bust, furat în urmă cu aproape șase ani.
De asemenea, câștigătorii licitației vor fi nevoiți să refacă și soclul, respectiv să înlocuiască una dintre cele trei trepte de la baza acestuia, deoarece este realizată din alt material decât originalul.
La momentul furtului, bustul lui Ioan Rusu-Șirianu (publicist, istoric, politician, vicepreședinte al Partidului Național Român și redactor al ziarelor Tribuna din Sibiu și Gura Satului din Arad) era evidențiat în inventarul domeniului public al Municipiului Arad cu valoarea de 291.331 RON. Bustul ce va fi amplasat pe soclul celui original va costa puțin peste 71 de mii de lei. Oferta depusă de firma din comuna arădeană Zimandu Nou a avut oferta de preț la suma maximă admisă de către Primăria Municipiului Arad, însă fiind singura ofertă depusă în cazul licitației, aceasta a fost acceptată de către autorități.
Trimite articolul
XDar cum ramane cu bustul lui Falca,cred ca ar trebui sa-l preamarim,caci are merite mai mari decit Ion Rusu Sirianu,cine o fost asta ? A facut el regenerare? NU !!!
Acum sa dati sfoara in tara ca este facuta din bronz ca imediat ce va fi pusa pe soclu vin, bronzatii sa o duca la remat
Ma bucur ca maimuta de coada ei!