Ana Maria Dumitrean, directorul Centrului Cultural Judeţean, ne-a informat joi că proiectul care a fost iniţiat de fostul director, cu câţiva ani în urmă, va continua în acest an. „Vrem să facem un eveniment de ţinută, adresat elitelor şi intelectualităţii arădene”, a declarat Ana Maria Dumitrean, subliniind că se are în vedere organizarea a cel puţin trei asemenea întâlniri cu personalităţi. Au fost deja transmise scrisori de invitaţie către trei personalităţi marcante: Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Teodor Baconschi – invitaţia acestuia fiind expediată înainte de a fi numit ministru de Externe.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!