Dacă socotim, însă, faptul că această societatea avea încheiate o mulţime de contracte cu autorităţile publice din Arad pentru realizarea diferitelor lucrări, rezultatul problemei se schimbă puţin. Şi asta pentru că toate lucrările respective au fost abandonate, iar autorităţile au fost nevoite să refacă procedurile de achiziţii, să caute noi constructori, să semneze noi contracte pentru finalizarea lucrărilor cu pricina. Ultimul astfel de exemplu este Drumul Vinului.
Licitaţia pentru această lucrare finanţată din fonduri europene, care îşi propune modernizarea tuturor drumurilor judeţene din Podgoria Aradului, a fost câştigată, în primă fază, de societatea timişeană. Însă după ce aceasta a intrat în insolvenţă lucrările din Podgorie au fost abandonate. În urma unor discuţii purtate de reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad (CJA) cu cei de la Confort SA s-a hotărât denunţarea contractului. Mai precis, contractul a fost anulat între cele două părţi, firma şi-a luat banii pentru cât a lucrat până acum, iar CJA este liber să organizeze o nouă licitaţie. Ceea ce s-a şi întâmplat.
8 milioane de lei
Consiliul Judeţean a lansat o licitaţie care are ca obiect finalizarea lucrărilor rămase neexecutate de către Confort SA pe Drumul Vinului. „Estimăm că valoarea lucrărilor rămase de executat este de aproximativ 8 milioane de lei”, a spus Cristian Drăgan, administratorul judeţului. Potrivit declaraţiilor acestuia, peste 80 la sută din proiect este finalizat. Lucrarea de cea mai mare anvergură care a rămas de executat este pasajul de la Ghioroc.
„În rest, este vorba despre mici porţiuni de drum pe care trebuie turnat al doilea strat de asfalt, în special între Ghioroc şi Sâmbăteni”, a mai spus Drăgan. Acesta a anunţat că lucrarea va trebui finalizată în 5 luni de la data emiterii ordinului de începere. „O firmă serioasă ar putea termina ce mai este de lucru în 3-4 luni”, a menţionat, însă, administratorul judeţului. Ca atare, în teorie cel puţin, Drumul Vinului va fi gata în această vară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!