ARAD. O furtună puternică produsă în septembrie 2017 a dus la căderea crucii de pe turnul din stânga Catedralei Vechi. De atunci, biserica a făcut demersuri pentru obţinerea aprobărilor necesare începerii lucrărilor de construire și reabilitare. E vorba de: reparații și consolidare șarpantă, învelitoare, jgheaburi, burlane și înlocuirea crucii căzute de pe turnul din stânga edificiului. Dincolo de aceste probleme, însă, experţii au descoperit și o degradare avansată a celor două turnuri, precum putrezirea unor grinzi de lemn și, totodată, afectarea a numeroase zone interioare inaccesibile ale turnurilor.
„După o îndelungată perioadă de obținere a tuturor aprobărilor, la 13 noiembrie 2020 au fost demarate lucrările de restaurare a celor două turnuri. Potrivit indicațiilor specialiștilor, turnurile vor fi coborâte la sol pentru o reconstruire totală a acestora, identică cu modelul inițial. Deja s-a început pentru turnul din stânga reconstruirea la sol a întregii structuri de lemn, cu o rezistență mult mai ridicată. Șarpanta este executată din lemn de rășinoase ecarisat. La fel și astereala sau căptușeala de scândură este realizată din același material. Turnul va fi învelit în tablă de oțel zincat galvanizat la cald, vopsită în aceeași culoare și având aceeași textură cu cea originală. Toate ornamentele vor fi refăcute identic cu cele originale urmând a fi montate pe turn. Finalizarea turnurilor se va face prin punerea crucilor. Ambele cruci, precum și cele de pe fronton și de pe altar sunt confecționate din tablă de inox sudată și poleite printr-un procedeu de galvanizare, cu aur de 24 karate. Forma globurilor de sub cruci va fi realizată din mai multe fâșii sudate între ele, imagine ce corespunde cu globurile crucilor originale. Sistemul de ancorare a turnului de zidărie se va face prin prevederea la fiecare colț a câte doi tiranți metalici legați de două profile metalice care vor fi ancorate în zidăria existentă. Sunt prevăzuți și popi de lemn suplimentari pentru a mări rezistența întregului turn și a elementelor sale” – detaliază protos. lect. dr. Nicolae M. Tang.
1,5 milioane de lei
Costul întregii lucrări se ridică la 1.572.306,95 lei. „Întrucât, până la această dată, lucrarea nu este sprijinită de autoritățile centrale și locale, cei care vor să-și manifeste în concret atașamentul față de Catedrala Veche, o pot face prin donații în contul parohiei sau la oficiul parohial” – spun reprezentanţii bisericii.
Trimite articolul
XCu tot respectul pentru Biserica Ortodoxa si implicit Catedrala Ortodoxa Veche Arad…dar peste 300000 de euro pentru doua turnuri din lemn acoperite cu tablã? Adica echivalentul a 30 de case sociale? 10 apartamente confort 2? 30 de Dacii Logan?
-
Mântuirea are pret
-
Adevarat graiesti preafericitule , Domnul a dat, Domnul a recuperat, amin.
-
-
nu toti si-au terminat casele in vremea construirii noi catedrale…
Nicaieri nu exista vreun panou informativ cu ce se intampla acolo…. Dupa ce am vazut suma imi dau seama de ce…. Initial am crezut ca se face vreun paraclis in fata…