Propunerea va fi înaintată Consiliului Local Arad, după ce a fost aprobată în Consiliul Administrativ al Filarmonicii de Stat Arad, în şedinţa de pe 27 ianuarie. În urma votului din consiliul administrativ, a fost luată decizia schimbării „denumirii Filarmonicii de Stat Arad în Filarmonica Arad”.
De interes local
Pentru a arăta faptul că instituția este una de interes local, în Consiliul de Administrație s-a prezentat decizia de înființare a Filarmonicii, publicată în Buletinul Municipiului Arad pe 1 octombrie 1948. În paginile Buletinului era prezentat primul regulament al „Filarmonicii Municipale Arad”, instituție aflată în subordinea Primăriei. Și astăzi, filarmonica se află în subordinea Consiliului Local Municipal Arad.
Sindicatul, îngrijorat
Printr-un comunicat de presă transmis de Sindicatul Artiștilor Interpreți din Filarmonica de Stat Arad, aceștia își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că dacă se modifică denumirea în conformitate cu o decizie din 1948, s-ar putea modifica și organigrama instituției, în conformitate cu același act. Astfel, dacă s-ar întâmpla acest lucru, orchestra simfonică și corul academic ar fi micșorate, iar artiștii și-ar pierde locul de muncă.
Doar numele se schimbă
Am luat legătura cu Doru Orban, managerul Filarmonicii, pentru a afla de ce s-a luat această decizie și dacă angajații riscă să-și piardă locurile de muncă. „Decizia a fost luată pentru că am avut diverse probleme cu privire la faptul că suntem în subordinea Consiliului Local, dar ne numim «de stat». Schimbând denumirea vom putea accede la cele trei procente din impozitele locale care ajung la București și sunt redirecționate către instituțiile de cultură de interes local. Iar noi suntem de interes local. S-a făcut și o analiză la nivel național și suntem printre ultimele filarmonici din țară care poartă această titulatură”, spune Orban.
Cât despre modificarea organigramei, acesta dă asigurări că „nici nu se pune problema”. „Dacă am reveni la organigrama din 1948, orchestra ar avea vreo 30 de oameni, iar corul nici nu ar exista. Nici nu se pune problema să se întâmple așa ceva – oricum orchestra și corul nu funcționează la capacitate maximă. Singura modificare la organigramă pe care am făcut-o recent a fost adăugarea unui post de pompier”, adaugă managerul instituției.
Vot în CLM
Conform procedurilor legale, schimbarea denumirii instituției va fi făcută abia după ce ea va trece de Consiliul Local Municipal Arad, căruia îi va fi înaintat un proiect de hotărâre în acest sens în viitorul apropiat.
Alte filarmonici „de stat”
Pe lângă Filarmonica de Stat Arad, în țară mai funcționează și Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare. Toate se află, însă, fie în subordinea primăriilor sau a consiliilor locale, fie în subordinea consiliilor județene.
Trimite articolul
XSi asta se privatizeaza ?!
De ce nu se poate denumi Filarmonica Ioan Vidu Arad. Compozitorul Ioan Vidu s-a nascut in satul Manerau,comuna Bocsig, judetul Arad. Timisorenii i-au cinstit memoria,liceul de muzica timisan purtand numele ilustrului compozitor.
-
Mai degraba Sabin Dragoi. Nu Ion Vidu. O mult mai mare personalitate Aradeana nascuta in Seliste judetul arad si absolvent al celebrei scoli pedagogice aradene.
-
Tot asa bine s-ar putea numi Filarmonica ,,Emil Monția,,. Daca nu stiti acesta e nascut la Șicula dar a trait a cules folclor si a compus muzica in Șiria.
Sa se numeasca Filarmonica Codrutei!
-
:)))))))))))))
-
De ce nu a lu’ma-ta, Sorin! Când vei avea ajunge la nivelul de cultura și interigenta a Codrutei atunci sa mai scrii ceva! pana atunci stai liniștit!
-