E febra concursurilor de directori la instituţiile şi la companiile subordonate ale Consiliului Judeţean Arad. După ce Gheorghe Bănăţean a semnat un nou contract de management la Compania de Apă Arad, după ce Consiliul Judeţean a anunţat organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director al Centrului Cultural Judeţean Arad, acum se anunţă un nou concurs. De această dată, un concurs pentru ocuparea postului de director general al Zonei Libere Curtici Arad. Mandatul va fi valabil pentru patru ani de zile, de la finele acestui an şi până la finalul anului 2021. Cei care doresc să se înscrie în cursă trebuie să respecte, însă, anumite criterii. Pe lângă cetăţenia română şi cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit, candidaţii trebuie să aibă studii de specialitate. Se pot înscrie la concurs doar cei care au absolvit o facultate de drept, administrarea afacerilor, marketing sau finanţe, dar care au şi un master. Totodată, candidaţii trebuie să aibă o experienţă de cinci ani de zile într-o funcţie de conducere. Şi aici începe să apară semne de întrebare referitoare la capacităţile viitorului director. Nu doar că trebuie să aibă experienţă în conducere, dar experienţa trebuie să fi fost acumulată într-o întreprindere publică ori o societate comercială profitabilă având ca obiect de activitate administrarea imobilelor. Cei care au condus afaceri în alte domenii nu vor fi acceptaţi. Mai departe, criteriile de departajare par că vor ajuta un singur candidat, respectiv pe actualul director al Zonei Libere.
Pentru că, în anunţul de concurs, se specifică faptul că sunt avantajate persoanele care au cunoştinţe de guvernanţă corporativă şi sunt familiarizate cu legislaţia din domeniul de activitate a zonelor libere. Or, numai cine a condus deja o zonă liberă poate spune că este familiarizat cu legislaţia din domeniu. Aşadar, există o mare posibilitate ca la concurs nici măcar să nu se înscrie nimeni, în afara actualului director al zonei.
Şi calendarul
Totuşi, în cazul în care există şi alte persoane care cred că bifează criteriile, acestea îşi pot depune dosarele până în data de 20 noiembrie, ora 10:00, la Administraţia Zonei Libere Curtici Arad, cu sediul în Arad, strada Iulian Grozescu, numărul 5. În data de 23 noiembrie, candidaţii ale căror dosare vor fi acceptate vor susţine o probă scrisă, urmată de un interviu. Pentru a putea fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să obţină cel puţin 70 de puncte din 100.
Citiți principiile noastre de moderare aici!