Primăria anunţă că, în perioada următoare, va desfășura activitatea integrată de spălare a întregii suprafețe a străzilor și trotuarelor, această acțiune încluzând și igienizarea elementelor sistemelor de semaforizare și de siguranță rutieră. Bulevardul Nicolae Titulescu, artera Maranata – pod Micălaca 300, este vizat pentru primele intervenții din acest an.
Programul
Joi, 17 august 2023, între orele 18.00 – 5.00, Primăria Municipiului Arad cu sprijinul operatorului de salubrizare stradală, va interveni pe sensul de mers Maranata – pod Micălaca 300 (B-dul N. Titulescu partea dreaptă).
Printre activitățile specifice se numără curățarea manuală a rigolelor, măturarea manuală și mecanizată, precum și spălarea manuală (din furtun) și mecanizată a întregii suprafețe a carosabilului, inclusiv la bordură.
„În vederea desfășurării optime și în condiții de siguranță a acestei acțiuni, avem rugămintea să ne sprijiniți, iar în data de 17 august 2023 (joi), între orele 18.00-05.00, să nu parcați autovehiculele pe toată lungimea arterei vizate de lucrările de salubrizare mecanizată. În cazul în care activitatea operatorului de salubrizare va fi îngreunată de autovehicule parcate, se va proceda la ridicarea acestora și mutarea lor până la finalizarea operațiunii de curățare a amplasamentului. Atragem atenția în mod special asupra faptului că detergenții utilizați la salubrizarea mecanizată ar putea afecta caroseria autoturismelor” – transmite municipalitatea arădeană.
O zi mai târziu, respectiv vineri, 18 august 2023, în același interval orar 18.00-05.00 se va interveni pe sensul pod Micălaca 300 – Maranata (B-dul Titulescu partea stângă).
Pentru buna desfășurare a acestei activități, vor participa reprezentanți ai Direcției Generale Poliția Locală Arad, ai S.C. Recons S.A. și ai Direcției Edilitare din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
„Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat de utilajele de măturat mecanizat, stropit şi spălat şi vă invităm să fiţi alături de noi pentruArad, în efortul comun de menţinere a curăţeniei” – încheie reprezentanţii Primăriei Arad.
Trimite articolul
Xmda,primaria trebuie sa anunte cu surle si trimbite ca isi face datoria,e drept doar din cind in cind,mai rarut