„De astăzi pe Bulevardul Revoluţiei se deschide un nou front de lucru pentru lucrările desfăşurate în cadrul contractului de lucrări CL3 – Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la staţia de Epurare Arad. Noul front de lucru vizează secţiunea de drum cuprinsă între străzile Horia şi Vasile Alecsandri”, este vestea dată luni dis-de dimineaţă de către Compania de Apă. Tot cei de la societate avertizează că, pentru această lucrare, care se va desfăşura pe banda de parcare, este necesară închiderea benzii întâi de circulaţie. Dată fiind restricţia parţială de circulaţie, şoferii sunt sfătuiţi să opteze pentru rute alternative”.
Ca atare, cel puţin trei fronturi de lucru sunt deschise deja pe Bulevardul Revoluţiei, în diverse zone, parcările devenind un lux pentru şoferi, iar praful punând stăpânire pe tot centrul.
Lucrările, executate simultan, spun cei de la Compania de Apă, „urmează un program de lucru de luni până sâmbătă, interval orar 08:00-18:00 şi se desfăşoară în conformitate cu Autorizaţia de Construire Nr. 1226/13.11.2017, emisă de Primăria Municipiului Arad. Şantierele sunt delimitate cu plasă de protecţie şi semnalizate cu indicatoare rutiere însoţite de panouri de avertizare”.
Proiectul
Contractul de lucrări CL3 Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la staţia de Epurare Arad face parte din Proiectul Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.
Citiți principiile noastre de moderare aici!