Reprezentanții Tribunalului Arad au anunțat că tragerea la sorţi va avea loc joi, 12 aprilie 2012, orele 0900, la sediul Tribunalului Arad, B-dul Vasile Milea, nr. 2-4, în şedinţă publică, la Sala festivă, aflată în incinta Palatului Justiţiei, la etajul I şi va fi efectuată de către Preşedintele Tribunalului Arad.
În conformitate cu prevederile art. 24, alin. 5, din Legea nr. 67/2004, republicată, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, prevederile H.G. nr. 140/2012 privind stabilirea datei de desfăşurare a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2012 şi H.G. nr. 141/2012, privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea activităţilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2012, vă aducem la cunoştinţă că, reprezentanţii mass-media, reprezentanţii partidelor politice, precum şi orice persoană interesată, sunt invitaţi să participe la tragerea la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie judeţeană, municipală, orăşeneşti şi comunale şi a locţiitorilor acestora, ce se vor constitui cu ocazia organizării şi desfăşurării alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale din data de 10 iunie 2012 , a declarat consilierul Diana Dărăban purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!