Tragerea la sorţi va avea loc joi, 31 mai, de la ora 9, în Sala Festivă de la etajul I a Tribunalului Arad, fiind efectuată de către preşedintele Tribunalului.
Se trag la sorti presedintii sectiilor de votare
ARAD. Reprezentanţii Tribunalului Arad anunţă că reprezentanţii mass-media, reprezentanţii partidelor politice, precum şi orice persoană interesată sunt invitaţi la tragerea la sorţi a preşedinţilor secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
În prezența unei asistențe numeroase, reprezentantul partidului REPER a depus jurământul și a transmis un mesaj de deschidere și colaborare pentru celelalte formațiuni politice.
Local
Dacă nu se solicită eliberarea unui nou document în termenul legal, se dau amenzi de până la 1.000 de lei.
Local
Îndrumată de pasiune, Tabita Cristea – antreprenor în sectorul gastronomiei, a dovedit că și în acest domeniu se poate face excelență.
Local
O firmă care exploata o balastieră din Șofronea fără permis, fără autorizație și fără a plăti taxe, a prejudiciat bugetul de stat cu peste un milion de lei.
Local
Proiectul, în valoare de 14.010.330,30 lei (2.814.000 euro), se adresează cadrelor didactice din județele Arad și Hunedoara și se derulează în parteneriat cu Asociația „Centrul Regional pentru Ocuparea Forței de Muncă și Protecție Socială”,
Local
Cele mai multe intervenții au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 30 de solicitări.
Local
Concertul simfonic de joi, 24 octombrie 2024, al Filarmonicii Arad, îl va avea ca dirijor pe Radu Popa și ca solistă pe Adela Liculescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!