TURNU. După ce în 14 martie traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu a fost suspendat pe perioadă nedeterminată ca urmare a instituirii stării de urgență pe teritoriul României, Ministerul Afacerilor Interne a revenit asupra deciziei în ceea ce privește frontiera Turnu. În speță, prin Ordonanță Militară, la aproximativ două săptămâni după ce s-a hotărât suspendarea traficului, s-a dispus deschiderea frontierei Turnu, însă doar pentru lucrătorii transfrontalieri. Prin lucrător transfrontalier se înțelege „persoana care face dovada că locuiește și lucrează într-o rază de 30 km de o parte sau de alta a frontierei de stat româno-ungare, calculată de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, și care se reîntoarce la locuință cel puțin o dată pe săptămână”.
La două zile după ce s-a anunțat deschiderea frontierei, mai multe persoane care locuiau în Bătania, Ungaria, și care lucrau în județul Arad, ne-au sesizat faptul că prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu nu se poate trece. Și asta din cauza polițiștilor de frontieră maghiari care nu s-au prezentat la post, pentru efectuarea controlului. La frontierele de la granița României cu Ungaria, controlul de frontieră se desfășoară în comun, iar dacă una dintre părți lipsește acesta nu poate fi efectuat. Reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad ne-au confirmat la acea dată, 14 aprilie, că Punctul de Trecere a Frontierei Turnu nu este deschis pentru tranzitarea lucrătorilor transfrontalieri din cauza lipsei de personal din partea autorităților maghiare.
Problema a fost rezolvată două zile mai târziu, în 16 aprilie. Contactați telefonic, reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad ne-au confirmat faptul că, din data de 16 aprilie, Punctul de Trecere a Frontierei Turnu a fost deschis pentru lucrătorii transfrontalieri.
Trimite articolul
XȘi atunci,ca un site ce se respecta (!?),de ce dați știrea după o saptamina ? Probabil noțiunea de știre nu va este familiara.
Alta stire facuta din birou. Nu se poate trece chiar daca esti lucrator daca nu ai rezidenta sau cetatenia maghiara. Semn ca invoirea nu s-a facut pentru statul roman ci doar pentru cel maghiar. Dar, documentare … nexam.
-
Se poate trece fara probleme, trebuie doar sa arati o hartie completata de angajator, o carte de identitate si cel mai important document este acel card care certifica domiciliul.