Trei proiecte majore de reabilitare a spaţiilor
verzi sunt propuse de Primăria Arad a fi realizate
din fonduri europene sau din alte surse. Proiectele
destinate modernizării spaţiilor verzi sunt
cuprinse în Planul integrat de dezvoltare
urbană, unde sunt indicate şi sursele de
finanţare şi, la unele dintre
investiţii, chiar şi valoarea necesară.
Este vorba de amenajarea zonei Pădurice ca
zonă de agrement, proiect ce, potrivit primarului
Gheorghe Falcă, va fi depus pe Planul
Operaţional Regional, POR, Axa 1.1, valoarea
investiţiei, care are deja şi studiu de
fezabilitate realizat, fiind de 8,4 milioane de lei. Un
alt proiect cuprins în planul integrat este legat
tot de zona Pădurice şi vizează, de
această dată, doar spaţiile verzi de
aici, proiect care a fost şi el schiţat
şi depus deja la Ministerul Mediului pentru
atragerea de fonduri.
De la teatru la Podgoria
Poate cel mai interesant proiect la care face referire
Planul de dezvoltare urbană pe zona de spaţii
verzi, este legat de zona verde dintre liniile de
tramvai ce se întinde de la Podgoria
până la Teatrul Ioan Slavici. Edilul local a
precizat de curând că se are în vedere
şi reabilitarea acestei zone (distrusă
în parte de lucrările BERD). Proiectul ar
urma să fie realizat din alte fonduri, probabil
locale. Suma necesară nu a fost indicată
încă în condiţiile în care
Primăria nu a realizat nici un studiu de
fezabilitate pe temă. Totuşi, de
curând, reprezentanţii Primăriei
vorbeau de faptul că o regândire totală
a spaţiului verde de pe centru ar fi
benefică, dat fiind faptul că în
prezent, din cauza copacilor imenşi de pe centru,
nu pot fi văzute decât clădirile de pe
o parte sau alta a Bulevardului. Nimeni nu a avut
curajul, însă, să spună cu voce
tare că în planurile executivului ar intra
tăierea copacilor, subiect extrem de sensibil,
dintotdeauna pentru arădeni (lansarea proiectului
BERD a adus cu sine alte discuţii pe temă).
120 de ani de viaţă
În Planul integrat de dezvoltare urbană nu
se vorbeşte însă de tăierea
teilor, ci se precizează faptul că se
urmăreşte „protecţia
plantaţiei din axa Bulevardului
Revoluţiei” şi că „nu
există nicio raţiune pentru ca ea să fie
afectată în viitorii 50 de ani. Arborii sunt
în plină forţă şi la speciile
respective de foioase (tei, majoritari), durata medie
de viaţă este de circa 120 de ani! Zona este
deja un veritabil <<biotop>>”.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!