Aşa a decis şi cea de a doua instanţă de judecată, Curtea de Apel Timişoara. Judecătorii de aici au hotărât, pe 9 aprilie, să respingă apelul formulat de Filarmonica de Stat împotriva deciziei date de magistraţii de la Tribunalul Arad. Ce au decis cu adevărat judecătorii din Timişoara? „Curtea a respins apelul formulat de apelantul-pârât Filarmonica de Stat Arad împotriva sentinţei civile nr. 1632/11.12.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4596/108/2014, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Artiştilor Interpreţi din Filarmonica de Stat Arad” şi tot aceeaşi curte a obligat Filarmonica „la plata către intimatul-reclamant a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel”.
Decizia Tribunalului, dată pe 11 decembrie 2014, era cea care nu a fost pe placul conducerii Filarmonicii şi împotriva căreia s-a făcut apel pe 19 ianuarie. După câteva amânări, pentru studiul cauzei, care s-a dovedit, în viziunea judecătorilor, una complexă, instanţa a decis că magistraţii din Arad au avut dreptate şi că angajaţii din instituţia de cultură arădeană nu pot fi obligaţi la studiul individual în colectiv.
Să ne reamintim însă evenimentele. Pe 11 decembrie, Tribunalul Arad a admis cererea sindicatului înaintată pe 29 septembrie şi a dispus anularea dispoziţiei nr.951/25.08.2014 privind studiul individual colectiv la Filarmonică, emisă de pârâtă (de managerul Alin Văcean – n.r.). Tot atunci, acelaşi judecător a decis să oblige conducerea instituţiei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 lei”.
Acum, decizia din august a conducerii Filarmonicii prin care angajaţii instituţiei (artiştii) erau obligaţi să efectueze cele patru ore de studiu individual în cadrul instituţiei (şi nu acasă sau în alte locuri, aşa cum fusese până atunci), în colectiv(!) şi în locuri despre care artiştii spuneau că sunt improprii studiului, are încă un verdict nefavorabil. Şi definitiv. Totul a costat Filarmonica până acum 3.200 de lei!
Citiți principiile noastre de moderare aici!