Un subiect delicat va sta pe masa aleşilor municipali pe 17 iunie: transmiterea în folosinţă gratuită, către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, a unui spaţiu aflat în complexul sportiv UTA, mai exact a celor zece camere de hotel aflate aici.
Executivul le propune aleşilor să aprobă transmiterea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 10 ani, către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, a etajului I din clădirea cu pricina, identificat în cartea funciară drept hotel, în suprafaţă utilă de 191 mp (suprafaţă construită – 241,35 mp.), situat în complexul sportiv UTA. Oricât de controversat ar fi acest subiect – se distrug zece camere de hotel pentru a se face sediul unei asociaţii – e posibil ca proiectul să treacă fără probleme. Cu proteste, ce-i drept, din partea Opoziţiei.
20 de ani
AJF va putea rămâne în noul spaţiu chiar 20 de ani, conform contractului propus spre vot. În contract se mai arată că, în timp ce AJF va putea renunţa oricând (unilateral) la gratuitatea primită (de ce ar face aşa ceva?), Primăria Arad va putea revoca contractul extrem de greu (din motive excepţionale, legate de interesul naţional sau local).
Motivul
Motivul distrugerii unor camere de hotel pentru amenajarea unui sediu este explicat sumar în proiect: “întrucât spaţiul situat în municipiul Arad, B-dul Revoluţiei nr. 73, ocupat în prezent de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, este necesar a fi eliberat pentru utilizare administrativă”. În atare condiţii, nu mai rămâne de văzut decât cât de generoşi sunt aleşii cu gratuităţile, pe timp de criză.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!