A râvnit la avuția altuia și a ajuns direct în sala de operație în stare foarte gravă. Este vorba de un bărbat în vârstă de 30 de ani a cărui identitate nu se cunoaște momentan, care a furat o mașină de pe raza municipiului, cu care a ieșit mai apoi în afara părții carosabile unde s-a răsturnat de șase ori și a rupt un stâlp de electricitate. Autoturismul era proprietatea Asociației Cetatea Voluntarilor din Arad. În urma ieșirii în decor, mașina asociației a suferit daune totale. „Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Opel Zafira, pe DJ 682, pe raza localității Sânpetru German, din direcția Felnac spre Secusigiu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de carosabil umed, într-o curbă ușoară la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că autoturismul respectiv ar fi fost furat de pe strada Constantin Gurban din municipiu. În urma acestui eveniment conducătorul autoturismului a fost accidentat grav și transportat la spital”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Lorena Pîrvulescu, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Hoț fără identitate
La momentul la care echipajul medical a ajuns la victimă aceasta duhnea a alcool, dar din cauza rănilor grave nu s-a putut efectua testul cu aparatul etilotest. Probele vor fi luate direct din sânge. Șoferul, fără nici un act de identitate, era inconștient când a fost preluat de echipajul medical sosit la locul accidentului. „Imediat ce a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean Arad, victima a intrat în operație din cauza rănilor grave pe care le-a suferit în urma răsturnării cu autoturismul în afara părții carosabile. Aceasta a suferit un traumatism abdominal cu ruptură de ficat, traumatism toracic și traumatism cranio-cerebral”, a declarat Monica Puticiu, director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Daune totale pentru voluntari
Acum, din cauza hoțului cascador, voluntarii au rămas fără singura mașină a asociației „Am lăsat mașina în fața casei, ca de obicei. Dimineața, la ora 7:30, am fost sunați de poliția din Sâmpetru German, care ne știu din cauza acțiunilor umanitare pe care le facem noi și în această zonă, cum că mașina asociației a fost implicată într-un accident. Victima era încă acolo când am fost contactați. Hoțul s-a dat cu mașina de șase ori peste cap, a dărâmat un stâlp de curent și a fost proiectat prin parbriz. Am fost la spital să vedem dacă îl cunoaștem, dar nu l-am recunoscut. Momentan nu se știe identitatea bărbatului. Mașina are daune totale. Înăuntru aveam două roll-up-uri cu cetatea voluntarilor care au fost distruse. Din mașină nu a dispărut nimic. Aceasta era singura mașină a asociației pe care am primit-o în urmă cu un an de zile. Era sufletul asociației, cu ea transportam copii, ajutoarele, voluntarii, hainele. Am ținut foarte mult la ea și ne ajuta enorm să ne facem treaba. Acum ne va fi foarte greu să ne descurcăm fără ea”, a declarat Anamaria Nyeki, președinte Asociația Cetatea Voluntarilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!