Mai multe formaţii din Arad au cântat în faţa spectatorilor care, aflând de concert, au venit special pentru seara dedicată lor în cadrul sărbătorii Aradului. Din fericire, şi vremea a ţinut cu oraşul nostru. La fel ca şi vineri seara, deşi cerul a fost noros, ploaia ne-a ocolit. Aşa că formaţiile au putut să îşi desfăşoare programele linştite. Dar, totuşi, nu am putut să nu observăm încă un minus, poate cel mai mare din tot ceea ce înseamnă Zilele Aradului. În tot ceea ce înseamnă Târgul Estival nu există o toaletă publică. Nici măcar în zonă, cea mai aproape fiind în Parcul Mihai Eminescu. Asta în condiţiile în care Târgul Estival le propune arădenilor multă băutură şi mâncare. Însă nevoile fiziologice au fost uitate, aşa că arădenii care au anumite nevoi trebuie să se roage de ospătarii unor localuri din zonă sau, la nevoie, să îşi facă nevoile pe unde apucă. Organizarea lasă din nou, pentru a câta oară, de dorit.
Seară dedicată rockerilor din Arad
A doua seară de concerte de pe scena amplasată în interiorul Târgului Estival cu ocazia Zilelor Aradului a fost dedicată, în special, iubitorilor de muzică rock.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
6
Citiți principiile noastre de moderare aici!